Autorităţile germane au anunţat internarea la psihiatrie a sirianului care a comis sâmbătă, 6 noiembrie, un atac cu cuţitul într-un tren, rănind patru persoane, şi au exclus pista unei motivaţii islamiste, relatează AFP.
O primă evaluare făcută de un expert autorului agresiunii, un refugiat politic sirian de 27 de ani ajuns în Germania în 2014, a stabilit că este vorba de „o schizofrenie delirantă şi paranoică” şi de o alterare puternică a responsabilităţii penale, a declarat presei procurorul din Nuremberg-Fürth însărcinat cu acest dosar, Gerhard Neuhof.
Tânărul a declarat că se simte urmărit de poliţişti care îl supravegheau şi încercau astfel să îl înnebunească, a subliniat procurorul, adăugând că el nu a făcut obiectul niciun măsuri poliţieneşti speciale.
Un sirian a înjunghiat trei oameni într-un tren ICE din Bavaria
El a fost internat şi urmează să fie supus unor examinări ample.
„Nu există niciun element care să trimită spre o motivaţie islamistă”, a precizat responsabila poliţiei locale, Sabine Nagel.
Faptele s-au produs sâmbătă dimineaţă într-un tren de mare viteză care circula între Bavaria (sud) şi Hamburg (nord) şi care avea 208 pasageri la bord.
Autorul agresiunii a atacat subit pasageri într-un vagon, rănind la întâmplare patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 60 de ani, în special la cap.
Bărbatul care a împins o femeie sub tren în Germania va sta toată viața la psihiatrie
Mai mulţi pasageri au încercat apoi să îl oprească pe sirian şi le-au acordat primul ajutor răniţilor, conform autorităţilor, care au salutat „curajul lor civic”.
Bărbatul a fost în cele din urmă arestat de poliţie fără a opune rezistenţă, având asupra sa un cuţit pătat de sânge.
Achetatorii încearcă să stabilească acum parcursul personal al refugiatului sirian. Cu o zi înainte de agresiune, el şi-a pierdut locul de muncă, potrivit poliţiei, iar în 2020 a fost condamnat pentru mici escrocherii.
„Acest atac cu cuţitul este groaznic”, a reacţionat ministrul de Interne, Horst Seehofer.
Chiar dacă pista teroristă a fost exclusă, faptele sale au survenit într-un context tensionat în Germania, care s-a confruntat în ultimii ani cu mai multe atacuri jihadiste.
În iunie, un sirian de 21 de ani care se revendica de la gruparea Stat Islamic a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a înjunghiat mortal un homosexual şi l-a rănit grav pe partenerul acestuia la Dresda în octombrie 2020. (Agerpres)