Sari la conținut

Ambasada României la Berlin: Românii pot călătorii din și spre Germania ca înainte de pandemie

Etichete:
16/06/2020 09:34 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:21

În prezent, având în vedere eliminarea restricțiilor aplicabile cetățenilor români care călătoresc între România și Germania, se poate vorbi despre o revenire la normalitatea specific europeană a libertății de mișcare. Astfel, în contextul relaxării măsurilor de restricționare a călătoriilor transfrontaliere, Ambasada României la Berlin aduce la cunoștință, într-un comunicat de presă, că începând din 15 iunie:

1. se elimină măsurile de carantină / izolare pentru persoanele asimptomatice care vin în România din Germania (precum și din următoarele țări: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria – conform Hotărârii 29/13.06.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență). Cei care călătoresc spre România din statele care nu se regăsesc pe această listă, dar care tranzitează țări care sunt exceptate, au în continuare obligația izolării la domiciliu sau a carantinării (la cerere). Zborurile între România și Germania se reiau în condițiile stabilite de HG 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia. Lista țărilor se actualizează săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi țări și se publică AICI.

2. se renunță la controalele introduse la frontierele germane, urmând ca din 21 iunie să fie restabilită deplina libertate de mișcare în raport cu toate statele membre ale UE, inclusiv cu Spania. Ca atare, cetățenii români din țările UE, precum și din cele asociate Schengen, anume Norvegia, Liechtenstein, Islanda și Regatul Unit, pot călători din nou în Germania. În prezent, în principiu nu se impune nici măsura carantinei / izolării pentru călătorii din interiorul UE. În măsura în care, contrar așteptărilor, situația infectărilor dintr-un anumit stat sau regiune se va agrava, Germania ar putea revizui – temporar – regimul de trecere a frontierei.

În acest context, informațiile necesare călătoriilor transfrontaliere sunt cele deja cunoscute de români ca cetățeni europeni, iar eventuale aspecte specifice sunt actualizate și pot fi accesate pe pagina web a Ministerului Afacerilor Externe, în principal AICI.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc