Sari la conținut

Germania: O femeie a sărit în fața unui camion condus de un român pe A44. Deznodământul, tragic

23/10/2022 13:20 - ACTUALIZAT 27/06/2023 18:21
Accident mortal misterios în Germania, pe A44

Șoferi În Germania. Un accident mortal misterios a avut loc în Germania, vineri, pe A 44, la intersecția Kassel Bad-Wilhelmshöhe, când o femeie a luat-o la fugă pe autostradă și a fost lovită de un camion. Poliția încă nu are o explicație cu privire la motivul pentru care victima a traversat în fugă autostrada.

Este posibil ca femeia să fi consumat droguri sau alcool. „Investigăm în toate direcțiile”, a declarat poliția sâmbătă pentru Bild: „Totuși, un rezultat nu poate fi așteptat decât în ​​câteva zile”.

Germania: Șofer român de camion, bătut pe autostradă de un conațional

Nu este clar de ce tânăra femeie în vârstă de 23 de ani se afla la ora 13.20 în parcarea „Brasselsberg” de pe autostradă. După cum au povestit mai mulți martori, ea a fugit pe autostradă fără un motiv aparent: „Mai întâi a traversat benzile spre Dortmund pe jos până la bariera centrală”, au spus martorii: „A trecut peste ea și a vrut să meargă în parcarea de vizavi”.

Șofer român de camion, înjunghiat de un conațional pe autostrada A99 din Germania

Dar nu a mai ajuns în parcarea „Baunsberg”. De îndată ce a intrat pe șosea, a fost lovită de un camion care circula în direcția Kassel. Șoferul român în vârstă de 60 de ani al camionului nu a avut când să frâneze, femeia a apărut brusc în fața vehiculului. Echipajele medicale de urgență nu au putut salva femeia din Kassel, aceasta decedând la locul accidentului.

Autostrada a fost închisă până la ora 18.

Șofer român, erou în Germania: „Polițiștii mi-au mulțumit pentru gestul meu”

Sursa: Bild. ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc