Mulți navetiști se îndreptau spre casă înainte de weekend, când două trenuri s-au ciocnit vineri la un macaz din Bavaria Superioară. Poliția presupune că cel puțin șapte persoane au fost rănite în accidentul de tren produs pe ruta dintre München și Ingolstadt. Acest număr s-ar putea schimba, operațiunea fiind încă în desfășurare, a declarat vineri după-amiază o purtătoare de cuvânt a poliției.
CITIȚI ȘI ► Germania, țara UE cu cele mai multe accidente feroviare
Coliziunea a avut loc între un ICE și un tren regional la un macaz din gara din Reichertshausen, a spus purtătoarea de cuvânt. Pe platforma X, Inspectoratul General al Poliției din Bavaria Superioară de Nord a scris că a existat un „contact lateral” între cele două trenuri. Conform, Poliției Federale trenul regional părăsea gara când s-a lovit de trenul ICE. Potrivit poliției, ambele trenuri au fost evacuate.
Accidentul a fost raportat în jurul orei 14:15, când mulți navetiști erau deja pe drum spre casă înainte de weekend.
Linia de cale ferată a fost închisă temporar până sâmbătă la ora 3.00. Potrivit operatorului feroviar, pasagerii vor fi preluați de autobuze.
CITIȚI ȘI ► Noi reguli în UE pentru călătorii pe calea ferată, cum se face rambursarea banilor în cazul întârzierilor
Cu numai două zile înainte, un alt accident de tren
Miercuri după-amiază, un ICE plin cu aproximativ 550 de oameni a lovit un tren pe ruta dintre Bremen și Hamburg. Potrivit poliției, nu au fost răniți, dar cele două trenuri au fost atât de grav avariate de incidentul de la Lauenbrück, încât nu mai erau în stare de circulație, informează Die Welt.