Ziarul Românesc Spania >> A dat foc casei cu sora și nepoata înăuntru – O instanță de judecată a condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare un bărbat care a dat foc casei în care se aflau sora și nepoata sa. Bărbatului i-a fost interzis de către judecători să se apropie la o distanță mai mică de 200 de metri de rudele sale și să comunice cu acestea timp de zece ani.
► Compania germană auto declară faliment – după aproape 250 de ani de la înființare
A dat foc casei cu sora și nepoata înăuntru
În jurul orei 8 dimineața din ziua de 8 iulie 2021 inculpatul a pătruns în interiorul casei din Padrón (La Coruña), unde locuia împreună cu sora, cumnatul și fiica acestora. Cu o zi înainte petrecuseră toți într-un bar. Odată intrat în locuință, se arată în sentință, inculpatul a mers la etaj cu intenția de a arde totul. Știa că sora și nepoata se aflau la parter, și cu toate astea a utilizat o brichetă și o cutie care conținea solvent și a aprins focul în fiecare din cele patru camere, potrivit portalului instanțelor de judecată.
► Asigurările Sociale avertizează: fiți atenți dacă nu doriți să vă pierdeți pensia în 2024
Apoi, a mers la partner și a aprins un foc într-una una din camere. Acționând astfel, bărbatul a făcut în așa fel încât a reușit să dea foc întregii case. Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii. Nu au fost înregistrate victime. Valoarea prejudiciului, potrivit expertizei, a fost de 78.080 euro.
► Pensia, fără secrete – Află cât primești după 36 de ani de muncă cu această formulă matematică
Curtea a impus plata unei despăgubiri pentru sora și cumnatul său de 78.080 euro. A fost condamnat să plătească și 1.731 euro către administrație, pentru stingerea incendiului. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.