lebaraz

lebaraz


Încă puțin și cere excluderea României din UE: Un important politician german amenință cu „opțiunea nucleară” contra țării noastre

Dacă se vor înregistra noi atacuri asupra independenţei sistemului judiciar, ar trebui să se ia în considerare „opțiunea nucleară”  în cadrul Comisiei Europene împotriva României, este propunerea unui important politician german, potrivit hotnews.ro.

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, îi cere preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, printr-o scrisoare, să nu suspende aplicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România şi spune că în cazul unor noi atacuri asupra independenţei sistemului judiciar ar trebui să se aplice Articolul 7 din Tratatul UE.

Activarea Articolului 7 din Tratatul UE, este cunoscută drept “opţiunea nucleară”, deoarece înseamnă suspendarea dreptului de vot in Consiliul UE pentru un stat membru. Această procedură a fost deja iniţiată în 2017 împotriva Poloniei, dar nu a fost activată, negocierile fiind în curs.

În scrisoare, Gunther Krichbaum spune:

«În calitate de Președinte al Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul federal al Germaniei, urmaresc actualele evoluții politice interne din România cu mare îngrijorare. Începând cu alegerile din decembrie 2016 diferitele guverne ale României au lucrat sistematic pentru amnistierea membrilor de partid condamnați pentru fapte de corupție și frauda electorala și pentru a împiedica viitoare investigații de corupție.

În ultimele zile au fost facute public înregistrari audio cu scopul de a distruge credibilitatea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Autorii acestor înregistrari sunt politicieni care sunt în curs de investigare sau care au fost deja condamnați pentru fapte de corupție. În urma acestui scandal este ceruta acum demisia șefei DNA, Laura Kövesi.

În ultimii ani, DNA a avut un rol semnificativ, în combaterea eficienta a corupției în România chiar și la cel mai înalt nivel. (…) Orice atac asupra DNA și asupra Laurei Kövesi este, prin urmare, un atac asupra independenței sistemului judiciar și a luptei împotriva corupției. (…)

În cazul unor noi atacuri asupra independenței sistemului judiciar, ar trebui, în opinia mea, sa se ia în considerare inițierea procedurii de activare a articolului 7 din Tratatul UE.»

Ministru german admiră curajul românilor de a lupta împotriva corupției: „Integrarea României (în UE) n-a fost o greşeală”

Marșul zecilor de mii de români contra graţierii: «Vrem justiție, nu corupție»