Sari la conținut

Congresul Românilor de Pretutindeni riscă să nu fie organizat deloc anul acesta, alarma deputatului USR Matei Dobrovie

08/08/2017 10:03 - ACTUALIZAT 21/06/2023 10:16

Congresul Românilor de Pretutindeni riscă să nu fie organizat deloc anul acesta, este semnalul de alarmă tras de deputatul USR Matei Dobrovie, membru în Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor.

«Metodologia este în consultare publică până la data de 15 august, dar termenul stabilit pentru organizarea acestuia, de ultima duminică a lunii octombrie, nu mai poate fi respectat.», arată deputatul USR într-o postare pe Facebook. 

matei-dobrovieMetodologia propusă are mari lacune. În primul rând eliminarea semnăturilor pentru candidații la locurile în Congres.
«Consider că eliminarea completă a semnăturilor a fost o greșeală, dat fiind că grila propusă de evaluare a activității asociațiilor în sprijinul românilor de pretutindeni lasă loc la subiectivism și nu permite o departajare clară. De asemenea, nu este prevăzută o procedură de contestații, iar scandaluri viitoare nu sunt excluse.
Soluția pe care o propun este reducerea numărului de semnături. Susțin reducerea numărului de semnături de la 250 la 150. Pentru listele de susținere ale delegaților este suficient să fie trecut numele, prenumele și un număr de telefon cu ajutorul căruia să se poată face verificarea.», spune Matei Dobrovie.

O propunere, neluată în seamă la elaborarea metodologiei, vine din partea Consiliului Românilor de Pretutindeni și prevede alegerea membrilor Consiliului pentru un mandat de 4 ani, care să se suprapună cu cel al parlamentarilor. «Este o idee bună, dar greu de aplicat în prezent dacă vrem să facem Congresul anul acesta.
Atrag atenția încă odată colegilor de la PMP, PSD și PNL că dacă nu se modifică termenul de consultare publică (nu se vrea sau nu se poate), trebuie modificat termenul de convocare a Congresului (în loc de ultima duminică din octombrie să fie a doua duminică din decembrie)», se mai spune în postare.

Propunerea de metodologie se poate consulta pe site-ul Camerei, la adresa METODOLOGIE privind organizarea alegerii delegaţilor la Congresul Românilor de Pretutindeni

În curând expiră termenul de dezbatere publică, fără o dezbatere serioasă a prevederilor acestei metodologii.

EXCLUSIV şi HALUCINANT Procesul verbal al Congresului Diasporei, scris pe genunchi, cu greşeli de ortografie

“Congresul pocăiţilor” – Diaspora, închisă în curtea Domnului