Sari la conținut

Thierry Wolton din Paris la ARO-Frankfurt, cu ocazia centenarului revoluţiei bolşevice: “De ce omenirea nu reuşeşte să admită catastrofa comunistă mondială?”

15/11/2017 11:26

Vineri seara, 10 noiembrie 2017, în Saalbau Gutleut  din Frankfurt am Main, a avut loc o conferinţă în limba franceză despre traumatismele comuniste ale secolului XX, organizată ireproşabil de ARO Asociaţia Românilor din Frankfurt / ARO Rumänischer Kulturverein Frankfurt & Umgebung e. V., www.aro-rhein-main.de.  Seara a fos realizată în cadrul Săptămânii Interculturale Frankfurt, în colaborare cu ADFE-Hessen, Asociaţia Francezilor din Străinătate şi cu PJD Uniunea Jurnaliştilor Polonezi din Germania. S-a tradus simultan în germană, romană şi poloneză pentru circa jumătate din cei 75 de participanţi.

Invitatul serii, Thierry Wolton, jurnalist (Libération, Le Point, RFI), eseist şi scriitor, predă istoria comunismului şi a războiului rece la École Supérieure de Commerce de Paris-Europe.

Dl. Wolton facut o amplă expunere a fenomenului totalitar al regimurilor de stânga din Europa şi Asia, care au aplicat in mod violent, chiar barbar, ideologiile Marxist – leninist – maoiste de la sfârşitul secolului XIX şi din decursul  secolului XX, cât şi a urmărilor catastrofale ale comunismului pentru omenire.

Dincolo de probele evidente aduse întru restabilirea adevărului istoric asupra fenomenului totalitar – opresiv, prin care vinovăţiile lumii capitaliste şi liberal democrate au fost şi ele curajos demascate, Wolton a atacat prezenta recrudescenţă a fenomenelor neo – comuniste pe plan mondial, cât şi complezenţa societăţii de consum de azi în a refuza să admită dimensiunea planetară a acestei tragedii politice.

În întrebările adresate a revenit, obsesivă pentru diaspora română din Germania şi din Franţa, realitatea dramatică a ignorării dizidenţei româneşti de la Paris de după cel de-al doilea război mondial, în ciuda valorii universale a operelor acesteia şi a poziţiei anticomuniste declarate: Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, George Enescu, Constantin Brâncuşi, Petre Dumitriu (romanul fluviu “Incognito” despre anii consolidării comunismului în România, publicat la Paris în 1962), Vintilă Horia, căruia i s-a retras premiul Goncourt pentru romanul “Dieu est né en exil” în 1960, la intervenţia guvernului de la Bucureşti şi a comuniştilor din Franţa. Acest fapt a fost explicat de Thierry Wolton prin influenţa puternică a Partidului Comunist Francez printre intelectuali, partid finanţat şi comandat de la Moscova.

După conferinţă a avut loc o scurtă comemorare a victimelor comunismului după tradiţia creştin-ortodoxă română, care a impresionat publicul. Românii prezenţi au săltat împreună o colivă mare cât pentru toţi cei de faţă, intonând “Veşnica pomenire” şi pomenind astfel din neam în neam pe cei din familiile lor, care au fost victime ale regimului comunist. Programul ritual-muzical a fost adecvat completat de un bocet interpretat de Anca-Liliana Costiug şi de cântecul de rugăciune catolică “Ave Maria” interpretat de Kara Molnar, dirijoarea grupului. Fetele din AMICORUM, prin prezenţa lor sobră, doar în negru, fără bijuterii sau machiaj, talentate şi frumoase, au sporit solemnitatea momentului.

Thierry Wolton a ales încă de acum doi ani data pentru aceast rechizitoriu, anume după 7 noiembrie 2017, când s-au împlinit 100 de ani de la revoluţia bolşevică din St. Petersburg, ocazie pentru care şi-a finalizat opera monumentală  «Une histoire mondiale du communisme»  în trei volume, Călăii, Victimele, Complicii, ultimul fiind  lansat la editura Grasset în septembrie 2017.  Librăria din Frankfurt Autour d’un livre a vândut cărţile la faţa locului celor interesaţi, care au primit şi dedicaţiile autorului.

In final ne-am destins sau înflăcărat în discuţii la cunoscutul bufet convivial. Felicit din inimă echipa ARO, care a fost motorul acestui eveniment de clasă.

Dr. Augustin Ostace, Leverkusen

Autorul „Istoriei Mondiale a Comunismului”, Thierry Wolton se întâlnește cu românii la Frankfurt