Sari la conținut

Zeci de mii de elevi revin de luni la şcoală în nordul Germaniei, toleranță zero pentru cei care nu poartă mască

Etichete:
03/08/2020 12:19 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:50

Zeci de mii de elevi revin de luni la şcoală în nordul Germaniei, sfârşitul vacanţei de vară aducând cu sine un test major în materie de gestionare a pandemiei cu noul coronavirus, relatează Reuters.

Mecklenburg-Pomerania de vest este primul din cele 16 landuri germane unde se încheie vacanţa şi cei 152.700 de elevi din land sunt aşteptaţi la cursuri pentru prima dată după închiderea şcolilor ca răspuns la pandemie, la jumătatea lunii martie.

Pentru a reduce la minim riscul de infectare, elevii au fost împărţiţi în grupuri care nu trebuie să se amestece, deşi în interiorul fiecărui grup regulile de distanţare socială au fost ridicate.

Jan Bonin, director la o şcoală generală din oraşul Rostock, s-a declarat încrezător că va fi un start bun.

Măştile sunt obligatorii pe holuri, iar elevii preocupaţi sau nesiguri în legătură cu noile norme sunt întâmpinaţi de profesori şi primesc sprijin, a explicat acesta pentru dpa, subliniind că elevii care nu poartă mască nu vor fi toleraţi.

Tot luni au reînceput cursurile în şcoli pe mai multe insule aparţinând de landul Schleswig-Holstein, iar joi vor începe şi în oraşul-port Hamburg.

Săptămâna viitoare se reiau cursurile şi în şcolile din Berlin şi Brandenburg, precum şi în cel mai populat land, Renania de Nord – Westfalia, precum şi în restul landului Schleswig-Holstein.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc