Sari la conținut

Zborul Wizz Air de la Sibiu la Karlsruhe a fost deviat la Budapesta. „Ciocnire cu o pasăre”

18/04/2023 11:37 - ACTUALIZAT 07/06/2023 18:24
Zborul Wizz de Germania, deviat la Budapesta

Zborul Wizz de Germania, deviat la Budapesta – Un zbor al companiei Wizz Air, care efectua ruta Sibiu – Karlsruhe, Germania, a fost deviat la aeroportul din Budapesta, din cauza unei posibile coliziuni cu o pasăre. Potrivit reprezentanților companiei, echipajul a raportat incidentul și, deși acesta poate fi considerat inofensiv, s-a decis să se verifice aeronava pentru a asigura siguranța pasagerilor și a personalului de bord.
>>> Citește și: Situație incredibilă la un zbor Wizz de Germania: zeci de oameni nu au avut loc în avion, deși aveau bilete cumpărate

Zborul Wizz de Germania, deviat la Budapesta

În urma inspecției, se pare că aeronava va fi în curând pregătită pentru a-și relua zborul spre destinație. Compania Wizz Air a emis scuze pentru orice inconveniențe cauzate clienților afectați de acest incident, dar a subliniat că siguranța pasagerilor, a echipajului și a aeronavei este prioritatea sa principală.

„Wizz Air confirmă că zborul W6 3782 de la Sibiu la Karlsruhe din 18 aprilie a fost deviat la Budapesta pentru o verificare obligatorie a aeronavei, ca urmare a impactului cu o pasăre (bird strike) raportat de echipaj. În urma inspecției, aeronava ar trebui să își reia zborul spre destinație. Wizz Air își cere scuze clienților afectați, dar siguranța pasagerilor, a echipajului și a aeronavei este prioritatea sa principală”, au transmis reprezentanții companiei pentru Turnul Sfatului.
>>> Citește și: Atenție la cumpărături: cu această acțiune, clienții Kaufland sunt pasibili de urmărire penală

Experții explică că aceste coliziuni între păsări și aeronave, cunoscute sub numele de „birdstrike”, sunt un fenomen bine cunoscut în industria aviației și pot avea consecințe grave dacă sunt ignorate. În funcție de locul unde a avut loc impactul și de gravitatea acestuia, se impun diferite tipuri de verificări. Cele mai amănunțite verificări se fac atunci când pasărea ajunge în motor, de exemplu. În multe cazuri, însă, aceste ciocniri pot fi inofensive, dar verificările sunt necesare pentru a se asigura siguranța tuturor celor implicați în zbor.
>>> Citește și: „Interzicerea vânzării și închirierii caselor”. Directiva UE a fost aprobată: Aceste case nu se pot vinde

Continuați să citiți în Ziarul Românesc