Sari la conținut

Vrei să cumperi o mașină din Germania? Iată câteva sfaturi esențiale

20/04/2015 12:44

O statistică recentă indică faptul că, în România, cele mai multe maşini second-hand sunt aduse din Germania şi sunt achiziţionate în special primăvara şi toamna. Aşadar, dacă ai cel puţin 5.000 de euro la dispoziţie, poţi să-ţi iei o maşină decentă, bine întreţinută.

Specialiştii auto te învaţă ce ai de făcut când mergi în Germania să îţi cumperi un autoturism SH, scrie libertatea.ro.

1. Există trei căi de achiziţionare a unei maşini second-hand: autohaus, vânzător privat şi achiziţie online. Site-urile dedicate vânzărilor de maşini sunt accesibile oricui, aşa că asiguraţi-vă că înainte de a pleca la drum aţi analizat suficiente oferte cât să ştiţi la ce să vă aşteptaţi.

2. Detalii care să nu vă scape din vedere:

– feriţi-vă de preţurile extrem de mici;
– asiguraţi-vă că aţi ales un vânzător/ dealer cu vechime în branşă;
– feriţi-vă de vânzătorii care sunt zgârciţi cu datele de contact.

3. Asiguraţi-vă că ofertele pe care le‑aţi selectat mai sunt valabile şi, dacă v-aţi hotărât la o maşină anume, faceţi o rezervare. Unii dealeri nu vor accepta rezervări pentru mai mult de o zi, alţii nu vor accepta deloc rezervări, în timp ce alţii vor cere un avans pe care nu este recomandat să îl daţi. În multe oraşe din Germania, de regulă la periferiile acestora, veţi găsi un număr impresionant de autohausuri cu oferte dintre cele mai variate.

Cele mai bogate oraşe în autohausuri de calitate sunt: Köln, Düsseldorf, Dortmund, Bochum, Duisburg sau Essen. În cele mai multe cazuri, autohausurile sunt cele mai de încredere şi căutate variante. De reţinut: o maşină cumpărată de la autohaus primeşte garanţie!

4. Motorizarea – Unul din cei mai importanţi factori în alegerea unei maşini second-hand este motorizarea. Majoritatea maşinilor de acest gen, care se comercializează în Germania, au motoare diesel, şi nu degeaba, ci pentru că sunt cele mai căutate pe piaţa second- hand. Totuşi, un dezavantaj îl constituie faptul că maşinile cu motorizare diesel sunt revândute după un rulaj destul de mare, care variază între 100.000 şi 500.000 km. În ceea ce priveşte maşinile pe benzină, este bine de ştiut că acestea sunt revândute la preţuri mult mai mici.

5. Detalii estetice şi dotări recomandate

– Tapiţeria textilă;
– Aer condiţionat şi NU climatizare automată care, dacă se strică, necesită o reparaţie costisitoare;
– Cutia de viteze manuală, recomandată pentru deplasări cu precădere în afara oraşului; Cutia hidramată (automată) recomandată pentru deplasări în oraş.

6. Inspecţia maşinii
Nu vă alarmaţi dacă veţi observa mici imperfecţiuni precum zgârieturi superficiale sau îndoituri, întrucât acestea ar putea însemna că maşina nu a suferit intervenţii majore de structură.

7. Verificaţi seriile
Fie că este vorba despre seriile pieselor de la motor, fie că este vorba despre seriile geamurilor, ale parbrizelor şi ale farurilor, acestea trebuie atent analizate.

8. Solicitaţi ca maşina să fie ridicată pe o platformă pentru a putea verifica şi partea “care nu se vede”. Aceasta va fi o bună ocazie să aruncaţi o privire asupra plăcuţelor de frână, a jantelor, a suspensiilor, iar dacă veţi găsi prea multe imperfecţiuni, puteţi cere remedierea lor sau, după caz, un alt discount.

9. Costurile aducerii unei maşini din Germania
Cea mai atractivă locaţie pentru achiziţia unei maşini second- hand din străinătate este oraşul Nürnberg, dar zonele mai ieftine sunt înspre nord. La o simplă estimare, aducerea unei maşini în România nu ar trebui să vă coste mai mult de 600-700 de euro. În aceşti bani sunt incluse asigurarea, plăcuţele de înmatriculare provizorii, rovinietele, plus carburantul.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc