Sari la conținut

Volkswagen se concentrează pe vehiculele electrice și urmează să desființeze 30.000 de locuri de muncă

18/11/2016 14:05 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:05

Brandul german Volkswagen și liderii săi de sindicat au fost de acord cu desființarea a 30.000 de locuri de muncă până în 2021, ca parte a planului de majorare a profitabilității și a concentrării pe vehiculele electrice și autonome, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania, scrie Agerpres.

volkswagen-fabrik-baunatal-kassel-02

Cel mai mare producător european încearcă să reducă costurile la cea mai mare divizie a sa din Germania, unde costurile cu forța de muncă sunt ridicate, având nevoie de miliarde de euro pentru a plăti amenzile legate de scandalul emisiilor. De asemenea, marja de profit ar urma să crească în anii următori, de la 2% estimată pentru acest an.

Brandul german VW ar urma să realizeze economii anuale de 3,7 miliarde de euro (3,9 miliarde de dolari), care vor implica concedierea a 23.000 numai în Germania, susțin sursele.

Reprezentanții grupului german, care are 610.076 de angajați pe plan global, au refuzat să comenteze informația.

Scandalul Volkswagen nu a afectat piața auto din Germania. Înmatriculările au crescut simțitor

Liderii de sindicat au acceptat concedierile în schimbul angajamentului conducerii de a crea noi locuri de muncă și de a investi în vehiculele electrice, în special la fabricile din Germania. În timp ce efectuează concedieri, brandul VW va crea 9.000 de noi locuri de muncă prin investiții în noi tehnologii, susțin sursele.

Acestea au adăugat că un SUV electric va fi construit la fabrica din Wolfsburg și un vehicul electric mai mic — I.D. — va fi produs în orașul german Zwickau. Motoare electrice vor fi realizate în Kassel, iar VW va începe producerea de baterii pentru vehicule electrice la Salzgitter.

Recent, publicația germană Handelsblatt anunțat că VW va renunța la 30.000 de locuri de muncă până în 2020, din care 10.000 de slujbe în afara Germaniei, în special în America de Nord și America de Sud.

Volkswagen a pus deoparte 17,8 miliarde de euro (19,8 miliarde de dolari) pentru a acoperi costurile legate de scandalul emisiilor pe plan global.

Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Volkswagen se electrifică: Nemții pregătesc o mașină „conectată 24/24”, care se autoconfigurează în funcție de șofer

Volkswagen se reprofilează: produce milioane de cârnați

Continuați să citiți în Ziarul Românesc