Un număr de 18 ofiţeri de poliţie au fost răniţi în acţiunea de dispersare a mitingului de protest organizat sâmbătă la Berlin. Trei poliţişti au fost internaţi.
1.100 de ofiţeri pentru a monitoriza evenimentul şi a dispersa mulţimea.
Sâmbătă, poliţia i-a obligat să coboare de pe scenă pe organizatorii evenimentului la care au participat aproximativ 20.000 de persoane pe motiv că nu au reuşit să asigure respectarea măsurilor de siguranţă. Majoritatea participanţilor nu purtau măşti de protecţie şi nu respectau distanţarea socială.
Poliţia a dat jos de pe scenă mai mulţi organizatori, în strigătele şi huiduielile participanţilor la manifestaţie, folosind de asemenea forţa fizică când o persoană a refuzat să se conformeze.
Când participanţii au fost opriţi să meargă mai departe, poliţia le-a declarat că ei comit delicte, ceea ce a dus la alte ţipete şi huiduieli.
Mii de oameni s-au strâns sâmbătă în centrul Berlinului, pentru a manifesta împotriva restricţiilor impuse pe fondul pandemiei cu noul coronavirus.
Majoritatea manifestanților nu aveau măști și nu au respectat regulile de distanţare.
Protestatarii au arborat pancarte cu mesaje împotriva restricţiilor anticoronavirus şi chemând la „libertate” şi „rezistenţă” şi intonau sloganuri ca „Pandemia de coronavirus este cea mai mare teorie conspiraţionistă”.
Protestatarii au dansat şi au cântat „We are free people!” (Suntem oameni liberi), în acordurile melodiei We Will Rock You a trupei Queen. Au purtat pancarte pe care scria „Facem zgomot pentru că ne furaţi libertatea” şi „Gândiţi! Nu purtaţi mască”.
Protestul s-a desfăşurat sub motto-ul „Sfârşitul pandemiei: Ziua libertăţii” şi organizat de iniţiativa „Gândirea laterală 711”.
Mai mulţi politicieni au criticat mobilizarea. Saskia Esken, şefa social-democraţilor, partid minoritar în coaliţia guvernamentală cu conservatorii Angelei Merkel, i-a criticat pe aceşti „Covidiots”.
„Fără distanţare, fără mască: ei pun în pericol nu doar sănătatea noastră, dar şi succesul nostru împotriva pandemiei şi pentru redresarea economiei, a educaţiei şi a societăţii. Iresponsabil!”, a scris ea pe Twitter.
Jan Redmann, liderul CDU în parlamentul landului Brandenburg, a estimat pe aceeaşi reţea socială: „încă 1.000 de noi infecţii pe zi, iar la Berlin sunt demonstraţii împotriva măsurilor anti-coronavirus? Nu ne mai permitem aceste absurdităţi periculoase”.
În timp ce Germania a fost până acum în mare parte scutită de pandemie, care a făcut mai puţin de 9.200 de victime, autorităţile sunt alarmate de creşterea din nou a numărului de infecţii în ultimele săptămâni.
Sâmbătă, numărul de noi infecţii a crescut cu 955 faţă de ziua precedentă, un nivel ce nu a mai fost atins de la 9 mai, potrivit Institutului de sănătate Robert Koch.