Germanii întorc spatele băuturii lor favorite, cifrele oficiale publicate luni de Oficiul federal de statistică (Destatis) aratând că, în 2020, vânzările de bere s-au situat la nivelul scăzut record de 8,7 miliarde de litri, cu 5,5% mai puţin decât în 2019.
Cifra se referă la berea vândută de facilităţile pentru producţia şi depozitarea de bere din Germania şi nu include berea fără alcool sau berea importată din afara Uniunii Europene.
Vânzările de bere în Germania au scăzut constant în ultimii ani, fiind cu 22,3% mai mici în 2020 comparativ cu anul 1993.
În urma impunerii de restricţii pentru stoparea pandemiei de coronavirus (COVID-19), au fost închise luni de zile barurile şi restaurantele, ceea ce a afectat consumul de bere. A fost anulat inclusiv celebrul Oktoberfest de la München. Datele publicate de Destatis arată că volumele de bere vândute în 2020 sunt cele mai scăzute de când s-a început publicarea acestor date, în 1993.
Consumatorii germani continuă să prefere berea produsă în Germania, în condiţiile în care peste 80% din vânzările de bere au mers spre piaţa internă şi restul spre export.
Mașină în flăcări, stinsă de un român cu berea din portbagaj. Pompierii germani nu au mai intervenit
În vara anului trecut, când s-au relaxat restricţiile, consumul de bere s-a redresat. Astfel, vânzările de bere au crescut în august şi septembrie cu 2% şi, respectiv, cu 2,3%, în ritm anual.
Vânzările de bere pe plan intern au scăzut cu 5,5% anul trecut, iar cele către alte ţări din UE au înregistrat un declin de 13,1%. În schimb, vânzările de bere către ţările din afara UE au urcat cu 3,7% în 2020. (Agerpres)