Sari la conținut

Comercianții germani sunt optimiști: „Crăciunul va fi salvat de vânzările online”

Etichete:
08/11/2021 15:38 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:04

Retailerii germani se aşteaptă ca vânzările de Crăciun să crească cu 2%, până la 111,7 miliarde de euro, în pofida inflaţiei, a problemelor cu livrările şi a noului val de infecţii cu coronavirus, a anunţat luni Asociaţia retailerilor germani (HDE), informează Reuters.

„Sumele mari economisite şi sentimentul de încredere în rândul consumatorilor indică spre un sfârşit de an satisfăcător după primele şase luni care au fost dificile pentru mulţi retaileri, din cauza carantinelor care le-au pus în pericol activitatea”, a declarat preşedintele HDE, Stefan Genth.

Crăciunul ar urma să fie salvat în special de vânzările online, în cazul cărora este prognozată o creştere de 17,3% până la 23,1 miliarde euro.

Gest nobil: Rucsac cu 16.000 de euro și cadouri, uitat sub un copac, înapoiat de Crăciun proprietarului

Aceste prognoze optimiste vin într-un context în care retailerii germani se confruntă cu aceiaşi factori care afectează şi alte industrii. Aproximativ trei sferturi dintre companiile intervievate de HDE se tem că blocajele din lanţurile de aprovizionare ar putea să le afecteze vânzările.

Electronicele şi electrocasnicele ar putea să resimtă efectele deficitului global de semiconductori, însă Genth a apreciat că exceptând popularele console de jocuri video, această situaţie nu va provoca rafturi goale. În plus, inflaţia, care la 4,5% este la cel mai ridicat nivel din ultimele trei decenii, ar putea diminua bugetul de cadouri al germanilor. Genth a mai spus că îndeplinirea prognozelor HDE va depinde de modul cum va evolua pandemia în lunile următoare precum şi măsurile de securitate asociate.

Povestea împodobirii bradului, cel mai îndrăgit obicei de Crăciun

Iarna trecută mulţi retaileri au fost nevoiţi să închidă magazinele ca urmare a măsurilor impuse de guvernul german pentru a opri pandemia.

„Nimeni nu îşi poate permite o situaţie similară”, a spus Genth, care a subliniat că magazinele de retail nu sunt focare pentru răspândirea coronavirusului.

Conform cifrelor oficiale publicate luni, rata de infecţie din Germania a atins cel mai ridicat nivel de la debutul pandemiei. Incidenţa la şapte zile, numărul de infectaţi la 100.000 de persoane, a ajuns la 201,1. (Agerpres)

Continuați să citiți în Ziarul Românesc