Sari la conținut

Un sfert dintre copiii din Germania sunt nemulțumiți de viața lor

Etichete:
03/09/2020 11:34 - ACTUALIZAT 16/10/2023 17:28

Copiii din Germania nu sunt la fel de mulţumiţi cu vieţile lor prin comparaţie cu copiii din alte ţări industrializate, conform unui studiu UNICEF dat publicităţii joi, transmite DPA, citată de Agerpres.

Studiul arată că 75% dintre fetele şi băieţii germani susţin că sunt foarte mulţumiţi cu viaţa lor. Însă în Olanda acest procent este de 90%, în Elveţia de 82% şi respectiv de 80% în Franţa. Cele mai mici valori au fost măsurate în Turcia – 53%, urmată de Japonia şi Marea Britanie.

„Pe de-o parte, 75% este o valoare bună, dar ne putem uita şi din cealaltă perspectivă şi constatăm că fiecare al patrulea copil german nu este mulţumit cu viaţa sa. Iar acest lucru nu este foarte bun într-o comparaţie internaţională”, a comentat Rudi Tarneden, purtător de cuvânt al Unicef Germany din Koln.

El a adăugat că părinţii multor copii din Germania sunt mai îngrijoraţi şi conduşi de frică decât părinţii din alte ţări, iar acest lucru a influenţat rezultatele obţinute de UNICEF. „Dacă adulţii vor avea mai multă încredere, acest lucru se va reflecta şi în atitudinea copiilor”, a mai susţinut el.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc