Luca G., un român de 42 de ani, plin de noroi, surâde fericit în faţa fotoreporterilor: este considerat eroul zilei la Köln, după ce a salvat de la înec un neamţ de 61 de ani.
A fost o chestiune de secunde.
Miercuri dimineaţa, în jurul orei 11, se plimba pe malul râului Rin, în zona Riehl, uitându-se la râul umflat de ploile din ultima vreme.
A observat un bărbat care a căzut în apă. O clipă mai târziu, din apă se mai vedea doar părul alb al bărbatului.
Luca a simţit că e ceva în neregulă şi a alergat cât a putut de tare până la mal.
„Când am ajuns pe mal, am văzut doar o singură mână. Restul era sub apă. M-am aruncat la pământ, l-am apucat de braț și l-am tras pe om înapoi, târându-l încet încet în afara apei”, a povestit românul pentru publicaţia Express operațiunea spectaculoasă de salvare.
Un jogger care a trecut pe acolo a văzut scena şi a sunat imediat la ambulanţă. A sosit şi poliţia şi românul, pentru că nu vorbeşte bine germană, le-a arătat poliţiştilor cum l-a salvat pe bătrân.
Medicii au spus că bărbatul căzut în apă şi-a revenit, aşa că Luca şi joggerul au răsuflat uşuraţi.
Poliția l-a lăudat public pe salvator. „Un bărbat din Köln a alunecat pe dig, probabil şi-a pierdut echilibrul și a căzut în Rin”, a spus şeful echipei de poliţişti. „A avut noroc că Domnul G. a reacţionat atât de repede. Cu fluxul rapid, el nu ar fi reuşit, probabil, să iasă singur la mal şi s-ar fi înecat.”.
Bărbatul a fost dus la spital cu un elicopter ambulanţă, care a aterizat lângă locul în care a căzut în apă.
Pentru eroul Luca, acţiunea a fost pur și simplu o chestiune de onoare, mai notează publicaţia EXPRES. După ce oficialii au luat datele sale personale și declarația, el s-a scuturat de murdăria groasă de pe haine și şi-a continuat plimbarea zâmbind!
Cioloș i-a lăudat pe românii din Germania: ”Mi-aș dori o asemenea comunitate în toate statele”
Consulul de la München îşi încheie mandatul: «A fost o onoare să fac parte din această comunitate»