Sari la conținut

Despăgubiri de 35.000 de euro pentru un român îmbrâncit și lovit cu pumnul de poliție în Olanda

Etichete:
21/03/2023 13:01 - ACTUALIZAT 04/12/2024 16:02
Un român a primit despăgubiri de 35.000 de euro în Olanda

Un român a primit despăgubiri de 35.000 de euro în Olanda pentru că a fost rănit de poliție în Gara Centrală din Amsterdam, în august 2020.

În vârstă de 27 de ani la momentul faptelor, românului i s-a ordonat pe 14 august 2020 să „își scoată bicicleta din pasajul IJ al gării”, scrie biroul de consiliere juridică JBL&G într-un comunicat de presă. Potrivit polițiștilor, românul nu s-a conformat suficient de repede, motiv pentru care a fost tras de pe bicicletă, a fost împins de umăr și lovit cu pumnul în față.

Bărbatul și-a fracturat șoldul în urma căderii de pe bicicletă. Deși a urlat apoi de durere, polițiștii au refuzat să cheme o ambulanță. Un martor la scena incredibilă a sunat la serviciile de urgență. Tone de alimente expirate și haine second-hand trimise din Olanda în România, blocate la frontieră

Operație pentru fractura de șold

După incident, poliția a negat orice răspundere, potrivit biroului juridic. Dar după „o anchetă internă a poliției (cu analiza imaginilor camerelor disponibile)” a fost clar că situația s-ar fi putut rezolva altfel, fără recurgerea la violență.

Poliția din Amsterdam confirmă că a plătit 35.000 de euro cu titlul de daune morale și despăgubiri materiale. Întrebat despre alte măsuri, purtătorul de cuvânt a spus că „au fost luate măsuri corespunzătoare pe plan intern ca răspuns la acest caz”, pe baza unui raport de investigație al Departamentului de Integritate, Securitate & Reclamații. Niciun judecător nu a fost implicat în acest caz. Olanda: Cu portbagajul plin cu cârnați, salam și alte produse furate. Românii au fost capturați de agentul Mulder

Românul a trebuit să fie operat pentru fractura de șold și încă mai avea dureri un an mai târziu, potrivit JBL&G. Cei 35.000 de euro „sunt atât compensații materiale pentru cheltuielile suplimentare (medicale) efectuate, cât și despăgubiri pentru spaima, durerea și suferința îndurată”.

Sursa: AD.nl. ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc