Pericolul atragerii Republicii Moldova în război. Noi explozii în regiunea transnistreană s-au produs marți dimineață. Presa din stânga Nistrului scrie că localnicii s-ar fi speriat și fug spre Chișinău, dar Serviciul Vamal al Moldovei neagă aceste informații.
Conform observațiilor corespondentului Deutsche Welle, Vitalie Călugăreanu, la punctul de trecere din localitatea Varnița, există cozi la intrarea în regiunea transnistreană și nu invers, iar explicația oamenilor este că au sărbătorit Paștele la rude în dreapta Nistrului, iar acum se întorc acasă în regiunea transnistreană.
„Pericolul unui nou război mondial este foarte real”, AVERTIZEAZĂ ambasadorul Ucrainei în Germania
Ultimele două explozii în regiunea transnistreană a Republicii Moldova s-au produs marți dimineață la 50 de kilometri de Chișinău. Au fost aruncate în aer două dintre cele mai puternice turnuri ale complexului de transmisiuni din preajma localității Maiak, raionul Grigoriopol. Presa de la Tiraspol scrie că ambele deserveau Federația Rusă, fiind construite în 1960. Au apărut informații neconfirmate deocamdată oficial și despre faptul că pe aerodromul nefuncțional din Tiraspol ar fi fost detonate mine aruncate din drone. Observatorii militari pun aceste informații pe seama „dezinformării FSB-iste”.
Exploziile de marți de la Grigoriopol s-au produs la câteva ore după cele de luni seară asupra clădirii așa-zisului minister al securității din Transnistria. Informația despre exploziile de marți a fost confirmată și de așa-numitul departament de Interne de la Tiraspol. Potrivit acestora, au avut loc două explozii (la 6.40 și la 7.05). Nimeni nu a avut de suferit.
Autoritățile de la Chișinău cer populației să rămână calmă
Autorităţile din Ucraina susţin că exploziile care au avut loc luni la Tiraspol sunt o provocare pusă la cale de Rusia, iar Chișinăul crede că această provocare ar avea drept obiectiv crearea pretextelor pentru tensionarea situației în regiunea transnistreană.
Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a emis o notă informativă în care menționează că monitorizează situația din regiunea transnistreană și a chemat cetățenii la calm. „Având în vedere complexitatea situației create, contăm pe responsabilitatea și gândirea critică a cetățenilor Republicii Moldova. (…) SIS monitorizează și informează în timp real beneficiarii de informații, inclusiv asupra opțiunilor de politici în legătură cu situația în perpetuă schimbare. Subiectele prezentate factorilor de decizie constituie informații clasificate, în baza lor fiind formate poziții oficiale și, la necesitate, comunicate publicului larg. SIS și-a intensificat eforturile de culegere de informații relevante pentru prevenirea acțiunilor ce pot afecta climatul de siguranță în Republica Moldova, inclusiv prin cooperarea proactivă cu instituțiile naționale de forță și ocrotire a normelor de drept”, se arată în nota informativă a SIS.
Cod roșu de „alertă teroristă” în Transnistria
Potrivit presei din stânga Nistrului, la ieșirea și intrarea în regiunea transnistreană au apărut milițieni înarmați și echipați cu veste antiglonț.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat astăzi ședința Consiliului Suprem de Securitate în legătură cu incidentele din regiunea transnistreană.
Războiul din Ucraina: Germania mărește bugetul de ajutor militar la 2 miliarde de euro
Informațiile care ajung la jurnaliști pe canale neoficiale sunt îngrijorătoare. Ele arată că Rusia ar avea un plan de război ce implică Transnistria, inclusiv un plan de înrolare a cetățenilor cu pașapoarte rusești din stânga Nistrului. Aceleași informații neoficiale indică o tensionare a situației la Nistru în următoarele două săptămâni.
Cu puțin timp în urmă, regimul separatist de la Tiraspol a instituit cod roșu de alertă teroristă pe teritoriul autoproclamatei republici transnistrene. Ca pretext sunt invocate trei atacuri: cel comis asupra clădirii securității, un atac asupra unei unități militare din Parcani și un alt atac asupra antenelor Rusiei din localitatea Maiak. La intrarea în orașele din stânga Nistrului vor fi montate blocuri din beton, iar structurile de forță au fost plasate în regim de luptă.
Sursa: Deutsche Welle. ZiarulRomanesc.de