Compania națională de transport aerian TAROM a lansat, luni, o nouă rută, respectiv București – Hamburg, la prețuri ce pornesc de la 95 de euro.
Potrivit unui comunicat al companiei, arată ProTv, cursa inaugurală are un grad de încărcare de 75%.
„Ne face plăcere să anunțăm pasagerilor noștri lansarea unei noi rute directe către Germania, București – Hamburg. Având în vedere că Hamburg este al doilea oraș ca mărime din Germania și al treilea cel mai mare port din Uniunea Europeană, considerăm că ruta București – Hamburg va avea un potențial mare de trafic și reprezintă o nouă deschidere către lume pentru pasagerii noștri. TAROM conectează România cu ”Gateway to the World”, așa cum este denumit orașul Hamburg. Cursa inaugurală de astăzi are un factor de încărcare de 75%, ceea ce este o bună premisă pentru traficul viitor’, a declarat directorul general interimar TAROM, Gabriel Stoe.
Ryanair introduce o nouă rută aeriană București-Berlin
Prețul biletelor pornește de la 95 euro, cu toate taxele incluse, iar zborurile vor fi efectuate în zilele de luni, miercuri, vineri și duminică, astfel: RO 321, cu plecare la 8,10 din București și sosire la 9,50 în Hamburg, și RO 322 cu plecare la 10,35 din Hamburg și sosire la 14,05 în București.
Biletele sunt deja disponibile la vânzare pe site-ul TAROM. Pasagerii zborurilor TAROM beneficiază de transport gratuit al bagajului de cala în limita maximă de 23 kilograme (un bagaj pentru clasa Economy) + 10 kilograme bagaj de mână, check-in gratuit în aeroport, la kiosk, online și pe mobil și servicii gratuite la bord.
Hamburg este al doilea oraș ca mărime din Germania, cu 1.740.000 locuitori, și este situat în nordul Germaniei, pe malul râului Elba.
Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înființată în 1954 și a crescut în același timp cu aviația românească. TAROM își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianței SkyTeam, din 1993 membră a Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni (IATA), iar din 2000 este membră a Asociației Companiilor Aeriene Europene (AEA).
O nouă cursă Wizz Air pe ruta Târgu Mureş-Karlsruhe/Baden-Baden
Rută aeriană nouă spre Germania de pe Aeroportul Internațional Iași