Sari la conținut

Tânăr fotbalist român în Germania: «Am decis să plec din România și sigur am făcut cea mai bună alegere»

08/07/2019 12:59 - ACTUALIZAT 28/04/2020 20:53

A jucat fotbal la echipe mari din România, dar a simțit că nu se poate dezvolta așa cum ar dori. A venit în Germania în urmă cu numai un an și a început deja să se afirme în fotbalul german. A jucat la FC Kray, în Oberliga, iar acum a semnat cu echipa VfB Frohnhausen, din Landesliga. În România a jucat la Târgu Mureș, Farul Constanța, a jucat o perioadă la Academia Hagi. Alexandru Vlaescu, 20 de ani, originar din Constanța, a reușit să facă multe într-un an în Germania. Este convins că a făcut bine plecând din România și crede în viitorul său în fotbalul de performanță.

«M-am născut în Constanța, acolo am crescut și am început fotbalul la Metalul Constanța. Acolo am jucat timp de 2 ani, apoi am plecat la Academia Hagi, unde am jucat un an și jumătate la grupa 1998 alături de Ianis Hagi și pe aceasta cale vreau să-l felicit pentru jocurile bune făcute la Euro!

Au urmat 5 ani la Academia Farul, unde am fost antrenat de Dl. Ionel Melenco, căruia îi mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru mine si pentru că încă îmi este alături în tot ceea ce fac. Timp de 2 ani am fost și căpitanul echipei! La vârsta de 17 ani am debutat la echipa mare, care la vremea respectivă se afla în Liga a 2-a. Am reușit sa strâng 8 meciuri. În sezonul următor am fost împrumutat la ASA Târgu Mureș, echipă care se află în Liga 1! M-am antrenat timp de un an cu prima echipa și am jucat la echipa a 2-a. După acest an am jucat la echipa Axiopolis Cernavodă, am avut o accidentare care nu m-a lăsat să fiu 100% apt tot timpul!»

De ce ai decis să pleci din România?

«Am decis să plec din România și sigur am făcut cea mai bună alegere. Am ales să plec deoarece, așa cum mi-a spus și fostul meu antrenor, Dl. Ionel Melenco, nu ai foarte multe oportunități să te dezvolți ca persoană, atât pe plan sportiv cât și pe plan personal.»

Care este bilanțul după un an de zile de Germania?

«Prima dată nu am jucat la un nivel foarte înalt, deoarece am revenit după o accidentare. La început mi-a fost destul de greu să mă integrez, dar cu multă ambiție și foarte multe antrenamente am reușit să mă impun. Am jucat timp de un an la echipa Fc Kray. În urma jocurilor bune din anul precedent am reușit sa ma transfer la VfB Frohnhausen. Pentru acest an mi-am propus să joc cât mai multe meciuri și să înscriu cât mai multe goluri!»

Ce părere ai despre jocul naționalei României U21 de la Euro2019? 

«Am rămas plăcut surprins de evoluțiile băieților, cred că avem o generație foarte bună!»

De ce crezi că am pierdut în fața Germaniei? Te-ai bucurat de victoria Germaniei?

«Eu cred că în meciul naționalei noastre contra Germaniei, diferența a fost făcută de mentalitate și rezonanță! Nu pot să spun că m-am bucurat de victoria Germaniei, cu un ochi am plâns și cu celălat m-am bucurat!»

Ce diferențe ai remarcat între sportul practicat în Germania și felul în care se pregătesc sportivii în România?

«Este foarte mult profesionalism, ceea ce nu se compară cu ce se întâmplă în fotbalul românesc. Dacă îți schimbi mentalitatea, cu siguranță poți să reușești. Am remarcat foartă multă seriozitate și un fotbal mult mai dur față de cel din România»

Ai reușit să înveți limba germană? Ai legături cu români din comunitate?

«Nu am reușit foarte bine sa învăț limba germană, dar am început un curs în această perioadă și sigur o voi învață în mare parte! Am sprijin de la prieteni, în primul rând de la Robert Burcea, fotbalist ca și mine, și familia lui ! Ei m-au ajutat foarte mult și m-au susținut în fiecare moment mai greu. Îi consider ce-a de-a doua familie a mea!»

Ce îți lipsește din România?

«Îmi lipsește în primul rând familia. Vorbesc cu ei în fiecare zi și mă susțin din toate punctele de vedere! Și unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, Iacobici Cosmin, care mereu mi-a fost și îmi este alături în tot ceea ce fac.»

Ai vrea să rămâi definitiv în Germania?

«Vreau să reușesc în fotbal! Să-mi îndeplinesc visul de mic copil. Nu pot spune că m-am gândit să rămân definitiv în Germania, nu se știe niciodată ce ne rezerva viitorul.»

S.C.

«Așa am făcut carieră în Germania» Fără să știe limba, fără să cunoască pe nimeni, a reușit imposibilul

A jucat fotbal în Liga I, acum muncește în construcții în Germania: «Ești mort dacă nu ai bani în România»

Continuați să citiți în Ziarul Românesc