Sari la conținut

Sute de locuri de muncă vacante, disponibile în Europa

26/09/2019 12:09 - ACTUALIZAT 16/10/2023 17:29

Angajatorii europeni oferă, prin intermediul Eures România, 362 de locuri de muncă, majoritatea în Germania, potrivit datelor centralizate de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti.

Astfel, în Germania, sunt disponibile 125 de posturi, respectiv pentru: mecanic de proces – producţie muluri, instalator instalaţii sanitare, de încălzire şi gaz, electrician, îngrijitor persoane vârstnice în azil, tâmplar, parchetar, lăcătuş, zidar, operator excavator, ajutor electrician, pictor – decorator, fierar – betonist, sudor MAG, conductor tren marfar, commis de rang, recepţioner, junior chef/sous chef, ospătar, menajeră, manipulant de mărfuri, operator stivuitor, bucătar, ajutor la curăţenie, manager recepţie, demichef de rang, chef de rang, chef de partie, cameristă, bufetier, preparator de îngheţată, mecanic maşini de prelucrare a plasticului.

De asemenea, angajatorii din Austria oferă 54 de locuri de muncă (faianţar, instalator sanitar şi de încălzire, lăcătuş mecanic în construcţii, stivuitorist, electrician, operator CNC, tâmplar ferestre, tâmplar producţie de mobilier, reactJS frontend developer), iar cei din Olanda un număr de 50 de posturi (culegător de căpşune în sere, instalator sanitar, de încălzire şi aparate de aer condiţionat).

Potrivit sursei citate, în Norvegia sunt disponibile 42 de posturi (electrician, tâmplar/dulgher, tinichigiu auto, vopsitor auto, mecanic auto), în Polonia – 35 de posturi (specialist relaţii clienţi, operator CNC strung/freză), în Franţa – 17 posturi (mecanic auto, vopsitor auto, tinichigiu auto), în Slovacia – 12 posturi (sticlar), în Suedia – opt posturi (vopsitor auto, mecanic auto), în Danemarca – şapte posturi (horticultor – inginer agronom, manager de producţie, manager de fermă), în Irlanda – şapte posturi (inginer construcţii civile), în Spania – tri posturi (muncitor necalificat – încărcător pui) şi în Slovenia – două posturi (programator).

AMOFM precizează că, pentru ocuparea posturilor vacante, se solicită experienţă şi/sau calificare în domeniu, precum şi cunoştinţe bune/foarte bune de limbă a statului respectiv sau de limbă engleză.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau reşedinţă, unde consilierul EURES îi poate îndruma.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc