Sari la conținut

Un român din Spania a rămas fără TOȚI BANII la aeroportul Otopeni, vameșii i-au confiscat 205.000 euro în numerar!

02/03/2024 18:40 - ACTUALIZAT 02/03/2024 18:40

Bani confiscați la Otopeni – Un cetățean român în vârstă de 42 de ani a avut parte de o surpriză neplăcută la Aeroportul Internațional Henri Coandă din București, după ce a fost prins încercând să introducă în țară o sumă impresionantă de bani în numerar. Bărbatul, care venise din Spania, a fost descoperit cu peste 200.000 de euro în bagajul său de cală, iar autoritățile de frontieră au luat imediat măsuri pentru investigarea situației.
Citește și: Cu câţi bani ai voie să intri în țară? Amenda este foarte mare dacă nu îi declari

Bani confiscați la Otopeni

Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au fost alertați de comportamentul suspect al bărbatului în vârstă de 42 de ani și au decis să efectueze un control amănunțit asupra bagajelor sale. Astfel, au descoperit trei pungi pline cu bancnote de 500, 200 și 100 de euro, totalizând suma incredibilă de 205.000 euro, informează Poliția de Frontieră.
Spania, fetiță de 12 ani vândută de părinții ei români pentru 3.000 de euro – VIDEO

Deși bărbatul nu a putut justifica proveniența sau destinația banilor, acesta a declarat autorităților că este vorba despre economiile sale personale. Cu toate acestea, suspiciunile de activități infracționale au fost confirmate, iar valuta a fost reținută în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale.
Salariul minim în Spania în 2024: Acesta este

Cu câți bani poți intra în România

La intrarea în România, dacă ai o sumă de cel puțin 10.000 de euro în numerar sau echivalentul acesteia într-o altă monedă, trebuie să o declari la controlul vamal din aeroport. În cazul în care nu declari suma de bani, te poți aștepta la confiscarea numerarului în cauză.