Sari la conținut

Germania, accident înfiorător pe A1: Șofer român de camion, în stare critică

23/05/2024 11:03 - ACTUALIZAT 23/05/2024 11:03
Șofer român de camion accident pe A1 Germania

În urma unui accident de camion petrecut miercuri, 22 mai, pe autostrada A1, între intersecția Stuhr și Groß Ippener, un român în vârstă de 55 de ani a fost grav rănit. Autostrada a fost închisă timp de câteva ore în direcția Osnabrück.

Potrivit poliției, șoferul român nu a observat la timp un blocaj în trafic. În ciuda unei manevre de evitare, acesta a intrat în coliziune cu un alt camion. Un medic de urgență, adus la fața locului cu elicopterul, a evaluat rănile bărbatului ca fiind potențial fatale. Șoferul a fost transportat de urgență la spital cu un elicopter medical, informează NDR.
CITIȚI ȘI ► Fără permis, un român a condus un jaf de mașină pe care voia să o vândă. Potențialul cumpărător, ucis în accident

Pagube de aproximativ 150.000 de euro în urma accidentului de pe A1

Camionul în care a intrat șoferul român era încărcat cu substanțe periculoase. Potrivit poliției, o cantitate mică de substanțe oxidante s-a scurs în urma impactului. Pompierii au reușit să controleze situația. Pagubele produse celor două camioane implicate în accident sunt estimate la aproximativ 150.000 de euro. (Continuă mai jos)

Redeschidere mai devreme a autostrăzii A1

Autostrada A1 a fost închisă pentru operațiunile de salvare. Contrar estimărilor inițiale, șoseaua în direcția sud a fost redeschisă în după-amiaza zilei de miercuri, mai devreme decât se anticipase, a anunțat poliția. Inițial, autoritățile se așteptau ca autostrada să rămână închisă până seara. Traficul a fost blocat temporar pe o distanță de aproximativ opt kilometri.