Sari la conținut

România la Bursa Internațională de Turism 2024 de la Berlin: „Vă așteptăm la standul țării noastre”

03/03/2024 12:24 - ACTUALIZAT 03/03/2024 12:47

Vă invităm să vă lăsați surprinși de România – o destinație captivantă, potrivită pentru fiecare zi a anului, care își va spune din nou povestea de succes la cel mai mare și important târg de turism din lume, Bursa Internațională de Turism din Berlin – ediția 2024! De altfel, prezența României la acest eveniment poate fi considerată o tradiție, prima participare având avut loc în urmă cu 54 de ani, în 1970, mai ales datorită interesului crescut al turiștilor germani pentru destinația noastră, exprimat an de an, prin preferințele acestora de călătorie și petrecere a vacanțelor. 
Citiți și: Cele mai frumoase trei plaje din lume sunt în Europa – FOTO

România vă așteaptă timp de trei zile, între 5 – 7 martie, la HALA 8.2, NUMĂRUL 204 – Messe Berlin! Acolo veți găsi standul țării noastre, un spațiu vibrant care va găzdui 38 de co-expozanți, din rândul tour-operatorilor, agențiilor și asociațiilor de turism, dar și autorități publice locale și regionale din întreaga țară, care vor promova o ofertă turistică diversificată: de la circuite culturale, drumeții și călătorii în orașe, până la sejururi relaxante pe litoral și explorări în Delta Dunării. Cu fiecare dintre aceștia veți puteți iniția discuții B2B și, dacă interesele voastre se armonizează, vă încurajăm să încheiați colaborări durabile, bazate pe încredere reciprocă, și proiecte de succces. Totodată, vă reamintim că fiecare co-expozant beneficiază și de un spațiu propriu pe platforma digitală a evenimentului, de un profil online individual și o agendă de întâlniri dedicată. Nu ezitați să îi contactați!
Citiți și: Recunoaștere în lume: El Pais a clasificat Castelul Bran ca fiind printre cele mai frumoase „castele de basm” din Europa

La standul României, vizitatorii vor putea face cunoștință și cu cele mai frumoase și atractive obiective turistice locale, surprinse într-o producție aproape cinematografică de către jurnalistul britanic Charlie Ottley. Mai mult, acestea au fost difuzate internațional, în prime-time, pe BBC News, obținând o rată de recunoaștere de 59%, cu 3% mai mult față de norma standard. Videoclipurile surprind România pe parcursul celor patru anotimpuri – primăvara, vara, toamna și iarna -, ceea ce subliniază caracterul de destinație permanentă, pentru fiecare zi din an. Mai mult, vor fi prezentate și 4 forme de turism specifice țării noastre, care pot fi de interes pentru vizitatorii germani, cum ar fi cel de tip city-break, istorie și cultură, ecoturism și atenticitate.
Citiți și: Iată cele mai frumoase locuri din lume

Germania ocupă an de an primul loc în clasamentul țărilor emițătoare de turiști străini în România, motiv pentru care este și va rămâne o piață prioritară. Totodată, este important de menționat că Germania este și principalul partener comercial al țării noastre.

Ce preferă vizitatorii germani, atunci când ajung în România? De obicei, ei iubesc contactul cu natura, turismul activ, circuitele culturale, experiențele în mediul rural, dar și călătoriile în marile orașe ale țării. Cu siguranță, destinația noastră oferă o diversitate remarcabilă, prin oferta sa, precum și experiențe inedite, care merită mereu povestite.

Descoperiți România la ITB Berlin 2024 și lăsați-vă captivați de farmecul autentic și diversitatea ofertei turistice românești!