În landul german Baden-Württemberg au fost înregistrate tot mai multe cazuri în care presupuși refugiați de război ucraineni au cerut ajutorul social numit „Venit pentru cetățeni (Bürgergeld), deși, în realitate, nu sunt deloc ucraineni. Spre deosebire de solicitanții de azil sau refugiații din alte țări, ucrainenii din Germania beneficiază în prezent de un statut special, ei primind, începând cu momentul sosirii lor în țară acest ajutor. (Continuă după fotografie)
CITIȚI ȘI ► Venitul pentru cetățeni – Guvernul a aprobat înăsprirea regulilor pentru cei care refuză să muncească
Escrocii sunt în mare parte români și unguri
În Baden-Württemberg, au avut loc cazuri în care presupuși refugiați de război au obținut ilegal ajutoare sociale, deși, în mod real, nu ar fi avut dreptul la ele, relatează ziarul Schwäbische Zeitung.
Fraudatorii sunt în cea mai mare parte unguri și români. Mai exact, în majoritatea cazurilor, aceștia sunt unguri și români din regiunea de frontieră Transcarpatia, care doar dețin cetățenia ucraineană. Cu toate acestea, ei nu au dreptul de a primi „Venitul pentru cetățeni” nefiind refugiați de război. Deoarece aceste persoane vorbesc adesea doar puțin ucraineană, tentativa de fraudare a ajutorului social a ieșit în cele din urmă la iveală. (Continuă mai jos)
Conform publicației citate, la autoritățile pentru străini din sud-vestul țării au fost raportate în total mai mult de 1.300 de cazuri de suspiciune privind persoane care au pretins a fi refugiați de război ucraineni începând cu 2023. Între timp, s-a stabilit că 58 dintre solicitanți au cetățenie ungară.
CITIȚI ȘI ► Mai mulți bani – Cum puteți solicita Venitul pentru Cetățeni
Cerere de încetare a accesului direct la ajutor pentru ucraineni
Pentru a evita astfel de cazuri de fraudă socială în viitor, secretarul de stat pentru justiție din Baden-Württemberg, Siegfried Lorek (CDU), a cerut autorităților ucrainene „să lucreze cu atenție la eliberarea documentelor și să prevină abuzurile”. De asemenea, el consideră că ar fi util să se pună capăt accesului direct la „Venitul pentru cetățeni”.
Această cerere a fost făcută recent și de către șeful CDU, Friedrich Merz: „Probabil că a fost o greșeală că acum doi ani […] am decis să permitem și refugiaților ucraineni să acceseze practic imediat ajutorul social”, a spus Merz toamna trecută la postul de televiziune n-tv.
În total, conform Agenției Federale pentru Muncă, în prezent 700.000 de ucraineni și ucrainence primesc acest ajutor social în Germania. Dintre aceștia, începând cu ianuarie 2023, aproximativ 154.000 au fost trimiși la cursuri de integrare. Un curs de integrare general are șase module de limbă și o parte de orientare, în total fiind 700 de ore de cursuri, relatează Merkur.