Sari la conținut

Venitul pentru cetățeni – Guvernul a aprobat înăsprirea regulilor pentru cei care refuză să muncească

08/01/2024 18:37 - ACTUALIZAT 13/02/2024 15:56
Înăsprire reguli Venit pentru Cetățeni

Guvernul federal al Germaniei a anunțat noi măsuri economice pentru a reduce presiunea asupra bugetului în 2024, iar aceste schimbări vor avea un impact semnificativ inclusiv asupra Venitului pentru Cetățeni – Burgergeld. Conform informațiilor obținute de Reuters de la un reprezentant guvernamental, planul include și tăieri ale subvențiilor pentru motorina agricolă și o majorare a taxelor de aviație.
Citiți și ►Fraudă cu ajutoare sociale în Germania: Români și unguri pretind că sunt refugiați de război ucraineni

Venitul pentru Cetățeni – Burgergeld

Propunerile prevăd ca centrele de ocupare a forței de muncă să poată suspenda asistența financiară pentru cei care refuză în mod deliberat să se angajeze două luni la rând. Această măsură ar urma să genereze economii de aproximativ 170 de milioane de euro anual, distribuite între guvernul federal și municipalități.
Citește și: Ianuarie vine cu noutăți în sistemul sanitar german: Pacienții vor avea nevoie de o aplicație 

În plus, se propune eliminarea unui bonus lunar de 75 de euro destinat formării continue care nu contribuie la obținerea unei calificări profesionale, pentru a economisi aproximativ 100 de milioane de euro. Cu toate acestea, se va menține sprijinul lunar de 150 de euro pentru formarea continuă care duce la obținerea unei diplome, iar bonusurile pentru promovarea examenelor vor continua să fie acordate.

De asemenea, se prevede transferul unor sume semnificative de la Agenția Federală pentru Ocuparea Forței de Muncă către bugetul federal, generând economii estimate la 1,5 miliarde de euro pe an în perioada 2024-2027.
CITIȚI ȘI ► Angajat în Germania – Când poți cere o mărire a salariului

Alte măsuri

Măsura majoră vizează taxa de aviație, așteptată să aducă venituri suplimentare de 445 de milioane de euro în 2024. Această taxă va crește cu până la aproximativ o cincime, variind între 15,53 euro și 70,83 euro pe pasager, în funcție de destinația finală a călătoriei, începând cu 1 mai 2024.

În ceea ce privește subvențiile pentru motorina agricolă, propunerile vizează o reducere graduală a acestora, generând venituri suplimentare estimative de peste 140 de milioane de euro în 2025 și în creștere până la 453 de milioane de euro anual din 2028. Aceste măsuri au determinat proteste din partea fermierilor.
CITIȚI ȘI ”Nedreptate rușinoasă, am cotizat 100 de ani”: pensionarii trăiesc mai rău decât beneficiarii de Venit pentru Cetățeni

Aceste propuneri sunt parte a celei de-a doua legi de finanțare a bugetului, urmând să fie discutate în Bundestag în februarie, odată cu adoptarea bugetului pentru 2024, informează Der Spiegel.