Sari la conținut

Noi reguli stricte în Marea Britanie pentru studenți și lucrători calificați străini

Etichete:
12/01/2024 18:47 - ACTUALIZAT 12/01/2024 18:47
Reguli Marea Britanie pentru studenți și lucrători calificați

Majoritatea studenților străini nu mai pot aduce membri ai familiei aflați în întreținere în Regatul Unit începând cu 1 ianuarie 2024. Excepție fac cei care urmează cursuri post-universitare desemnate în prezent ca programe de cercetare și cursuri finanțate de guvern. Măsurile, anunțate pentru prima dată în mai anul trecut, interzic de asemenea străinilor să folosească viza de student ca o cale de acces indirect la un loc de muncă în Regatul Unit. De asemenea, au fost introduse modificări semnificative privind lucrătorii străini calificați.
CITIȚI ȘI ► Planificați-vă vacanțele în avans: zile libere în Marea Britanie în 2024

Restricțiile la vizele de student au fost impuse de guvern în încercarea de a reduce migrația și de a combate exploatarea sistemului de imigrație.

Potrivit raportului anual 2023 al Comitetului consultativ pentru migrație (MAC), un organism public independent care consiliază guvernul cu privire la politica de imigrare, cei doi factori principali ai creșterii migrației nete în ultimul timp sunt creșterea numărului de lucrători migranți în sănătate și asistență socială și creșterea numărului de studenți internaționali.

Biroul de Statistică Națională (ONS) a estimat că migrația netă a fost de 672.000 de persoane în perioada iunie 2022-iunie 2023. În anul care s-a încheiat în septembrie 2023, au fost eliberate 152.980 de vize pentru persoane aflate în întreținerea studenților, o creștere de peste 930% față de cele 14.839 eliberate în anul care s-a încheiat în septembrie 2019.

Modificările aduse vizelor de student găsesc un echilibru corect între eliminarea posibilității universităților de a prejudicia reputația Regatului Unit prin stimularea imigrației în detrimentul educației și menținerea atractivității sistemului de învățământ superior considerat de top.

Restricții pentru angajații străini din sănătate și îngrijirea persoanei

Măsurile anterioare luate de guvernul britanic vizează și stoparea abuzului din domeniul sănătății și îngrijirii persoanei, împiedicând lucrătorii străini (asistenți medicali, psihologi clinicieni, bone, lucrători îngrijiri paliative etc.) să aducă pe vize persoane aflate în întreținere și cerând firmelor de îngrijire din Anglia să fie reglementate de Comisia pentru Calitatea Îngrijirii pentru a sponsoriza vize.
CITIȚI ȘI ► Câți ani trebuie să lucreze străinii în Marea Britanie pentru o pensie

Lucrători străini calificați

De asemenea, pragurile salariale pentru ruta lucrătorilor calificați vor fi majorate cu aproape 50%, la 38.700 de lire sterline, iar guvernul va acționa împotriva forței de muncă ieftine din străinătate eliminând reducerea salarială de 20% pentru ocupațiile deficitare și înlocuind Lista Ocupațiilor Deficitare.

Cerința de venit minim pentru cetățenii britanici sau rezidenții care sponsorizează membri ai familiei să li se alăture în Regatul Unit va fi de asemenea majorată la 38.700 de lire sterline până în primăvara anului 2025.

Măsurile luate de Regatul Unit vizează reducerea migrației nete cu 300.000 de persoane, diminuând sosirile cu 30%, prin implementarea graduală a pachetului de de măsuri pe parcursul anului 2024, asigurându-se că cei afectați au suficient timp de pregătire pentru modificările viitoare, informează Financial Express.