Sari la conținut

Germania schimbă regulile de intrare în ţară: TOATE persoanele trebuie să prezinte dovada vaccinării, dovada trecerii prin boală sau un rezultat negativ

Etichete:
02/08/2021 05:18 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:46

Germania a schimbat regulile de intrare în ţară, anunţă Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti. Începând din 1 august, toate persoanele cu vârsta de cel puţin 12 ani trebuie să prezinte, la intrarea pe teritoriul Germaniei, dovada vaccinării împotriva COVID-19, a trecerii prin boală sau rezultatul negativ al unui test, scrie Agerpres.

Potrivit informaţiilor publicate de autorităţile germane, documentele pot fi prezentate pe hârtie sau în format electronic şi trebuie redactate într-una dintre limbile germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă.

Dovada vaccinării este acceptată numai dacă schema de vaccinare cu un vaccin omologat la nivelul Uniunii Europene este completă şi au trecut cel puţin 14 zile de la administrarea ultimei doze de vaccin, iar dovada infectării anterioare cu virusul SARS-CoV-2 şi, implicit, a vindecării se face în baza unui test de laborator efectuat cu cel puţin 28 de zile, dar nu cu mai mult de 6 luni înainte de intrarea pe teritoriul german, menţionează sursa citată.

Restricții la intrarea în Germania. Accesul persoanelor nevaccinate, permis numai cu test Covid-19

De asemenea, dovada testării pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se face prin prezentarea rezultatului negativ al unui test tip PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea pe teritoriul german sau al unui test antigen efectuat cu cel mult 48 de ore înainte.

Regulile se aplică indiferent de modalitatea de acces pe teritoriul german (aeriană, terestră, navală).

MAE recomandă cetăţenilor români să se informeze temeinic anterior deplasării în Republica Federală Germania şi să consulte paginile de internet https://www.mae.ro/node/51913http://berlin.mae.ro/ şi http://www.mae.ro/.