Sari la conținut

Restricții la intrarea în Germania. Accesul persoanelor nevaccinate, permis numai cu test Covid-19

30/07/2021 12:41 - ACTUALIZAT 20/11/2023 21:37

Începând de duminică, 1 august, Germania va impune călătorilor nevaccinaţi să prezinte un test COVID-19, rapid sau PCR, la intrarea în ţară cu scopul de a evita o recrudescenţă a pandemiei, a anunţat vineri Ministerul Sănătăţii german.

„Toate persoanele nevaccinate (care vin din străinătate) vor trebui să fie testate, indiferent dacă vin cu avionul, cu maşina sau cu trenul”, a indicat ministrul Sănătăţii, Jens Spahn (CDU), citat într-un comunicat.

Markus Söder: Teste obligatorii de la 1 august pentru cine intră în Germania cu mașina, trenul și avionul – VIDEO

Această obligaţie nu exista până în prezent decât pentru persoanele care soseau cu avionul.

„Vom reduce astfel riscul unor noi infecţii”, a argumentat ministrul într-un moment în care germanii încep să se întoarcă din vacanţa de vară petrecută în străinătate.

„Este corect ca persoanele care se întorc din vacanţă şi care nu erau până acum supuse acestei obligaţii să fie de acum încolo testate”, a apreciat vicecancelarul Olaf Scholz la televiziunea publică ARD.

„Cei care sunt în prezent în vacanţă vor de asemenea să petreacă o toamnă şi o iarnă bune”, a spus social-democratul, referindu-se la temerile privind un al patrulea val al pandemiei chiar dacă nivelul de contaminări este mai redus în Germania decât în numeroase alte ţări din Europa.

Persoanele care prezintă un certificat de vaccinare sau de vindecare de COVID-19 sunt scutite de obligaţia acestui test. De la prezentarea testului sunt scutiți și copiii cu vârsta sub 12 ani.

Totuşi, chiar persoanele imunizate trebuie să fie testate în cazul în care ţara lor de provenienţă este clasată în categoria ţărilor foarte afectate de variantele noului coronavirus. Această categorie include în prezent Brazilia şi Africa de Sud.

Germania ar putea introduce restricții pentru nevaccinați. „Este legal. Statul are obligaţia de a proteja sănătatea cetăţenilor săi”

Controalele la frontierele terestre şi feroviare nu vor fi sistematice, a precizat poliţia federală. Locuitorii din zonele de frontieră nu sunt vizaţi de această măsură.

Şefii de guvern ai landurilor frontaliere, în special Bavaria şi Renania-Palatinat, au exercitat presiuni în ultimele zile pentru extinderea obligaţiei testării. (Agerpres)