Sari la conținut

Război în Ucraina, preşedintele Germaniei avertizează: ”Vor veni zile grele”

Etichete:
28/03/2022 09:56 - ACTUALIZAT 28/03/2022 09:56

”Vor veni zile grele”, este avertismentul pe care l-a făcut duminică preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Acesta a reiterat deplina solidaritate a ţării sale faţă de Ucraina şi i-a anunţat pe germani că efectele economice ale invaziei ruse în Ucraina ”sunt abia la început”, scrie Agerpres.

”Vor veni zile grele. Şi trebuie să fim dispuşi să le înfruntăm dacă nu dorim ca solidaritatea să rămână doar vorbe”, a spus Steinmeier într-un discurs premergător unui concert de sprijin pentru Ucraina desfăşurat la palatul prezidenţial Bellevue. ”Şi purul adevăr este că ce este mai greu încă nu a venit”, a adăugat preşedintele Germaniei.

Citiţi şi: Afișarea simbolului de război „Z” al Rusiei, INTERZIS în unele landuri din Germania

Reducere a dependenţei energetice faţă de Rusia

Ţara sa, care importă din Rusia mai mult de 50% din necesarul de gaze naturale, a început sub guvernarea cancelarului social-democrat Olaf Scholz să ia măsuri de reducere a dependenţei energetice faţă de Rusia.

Totuşi, ministrul german al economiei, ecologistul Robert Habeck, a avertizat că acest proces va fi îndelungat şi Germania nu-şi poate permite un embargou asupra importurilor energetice din Rusia, cerut de unii oficiali americani şi europeni, dar în primul rând de Ucraina pentru a înăspri sancţiunile împotriva Moscovei.

Citiţi şi: Concert de solidaritate la Berlin cu soliști ruși, ambasadorul Ucrainei furios: „Un afront”

Statele Unite au anunţat săptămâna trecută că vor livra Europei anul acesta o cantitate suplimentară de gaze naturale lichefiate (GNL) echivalentă cu un volum de 15 miliarde de metri cubi, cu obiectivul de a ajunge în timp la 50 de miliarde de metri cubi pe an. Dar acest volum nu va putea substitui importurile europene din Rusia de circa 155 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, plus că achiziţia gazelor naturale lichefiate, aduse cu nave transportatoare de gaz, este mai costisitoare decât cea a gazelor transportate prin conductele existente.