Sari la conținut

Poliția germană a asigurat cazare gratuită unui român care nu și-a plătit o amendă

Etichete:
06/01/2021 13:05 - ACTUALIZAT 16/11/2022 18:48

Românul în vârstă de 23 de ani, a fost arestat duminică, 3 ianuarie, în gara din Osnabrück (Saxonia Inferioară) după ce cu puțin timp înainte a fost prins într-un Intercity fără bilet de tren.

Controlorii au solicitat intervenția unei patrule de poliție pentru identificarea românului. Verificându-l în baza de date, omenii legii au constatat că tânărul era căutat cu mandat de arestare după ce în 2018 a fost condamnat pentru ultraj la plata unei amenzi de 300 de euro sau la ispășirea unei pedepse de 20 de zile de închisoare.

Românii care nu și-au plătit amenzile riscă să ajungă după gratii la sosirea în Germania

Românul nu a putut să plătească pe loc amenda și din acest motiv a fost „cazat” de polițiști într-un penitenciar unde își va petrece aproape toată luna ianuarie.

Mai mult, pe numele românului a fost deschis un nou dosar penal pentru că în drum spre secție i-a insultat pe polițiști, informează un comunicat al Poliției din Bad Bentheim.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc