Sari la conținut

Polonia plătește lunar 6,5 milioane de pensii. Ce se întâmplă cu cine nu are vechimea necesară (deși are vârsta)

10/01/2024 22:44 - ACTUALIZAT 05/04/2024 08:15
pensia în Polonia

Pensia în Polonia – Țara este definită cea mai tânără, surprizătoare și dinamică din UE. Sistemul de pensii e complicat și reglementat de standarde cuprinse în prea multe documente; orice încercare politică de a-l simplifica a eșuat. Numărul pensionarilor a crescut semnificativ, dar în 2024 înregistrează o creștere istorică a salariului minim. Dar contribuții mai mari ale angajaților înseamnă și o susținere a pensiilor în plată. Aici pensionarilor (nu tuturor) statul le garantează o pensie minimă, iar numărul acestor beneficiari crește și el în ritm rapid. În martie 2023 erau 368.000 pensii mai mici decât minimul. Dacă nu se face nimic în câțiva ani se va ajunge la 600.000. De ce acești oameni nu iau o pensie minimă, cât este pensia minimă în Polonia și cine are dreptul la ea. Casa de pensii națională ZUS – Zakładu Ubezpieczeń Społecznych – plătește 6,5 milioane de pensii în fiecare lună. (Articolul continuă mai jos)
Citește și: Schimbări mari din aprilie pentru milioane de polonezi

Cât este pensia în Polonia?

Vârsta de pensionare în Polonia este stabilită la este de 65 ani pentru bărbați. În schimb, pentru femei este 60 de ani. Cea mai mică pensie în 2024 este de 1.588,44PLN (circa 366 €). Potrivit Institutului de pensii polonez, ZUS, pensia pentru limită de vârstă și pentru incapacitate parțială de muncă este de 1.191,33 PLN. Pensia pentru incapacitate totală din cauza unui accident sau boală profesională este de 1.429,60 PLN.

Pe lângă atingerea vârstei de pensionare obligatorie, 60 pentru femei și 65 pentru bărbați, o condiție este și demonstrarea unei vechimi adecvate. Este vorba de 20 de ani pentru femei și 25 de ani pentru bărbați. Deci dacă o persoană nu are vechimea necesară, chiar dacă a împlinit vârsta, nu va primi de la ZUS pensia minimă. Acea persoană va primi doar un beneficiu în cuantumul rezultat din valoarea contribuțiilor acumulate în contul de pensionare. Contribuțiile plătite pot să nu fie suficiente pentru a primi o pensie minimă și, în acest caz, pensia se majorează până la nivelul celei mai mici pensii legale.

Cine nu ia pensia minimă?

Pensia în Polonia nu este acordată celor care au împlinit vârsta de pensionare dar:

  • nu îndeplinesc cerințele privind vechimea în muncă
  • au plătit contribuții pentru o perioadă prea scurtă de timp
  • sau oricum nu au obținut dreptul la beneficiu.

Aceste persoane vor primi doar beneficiul rezultat din capitalul pe care l-au acumulat în ZUS care poate fi mai mic decât beneficiul minim specificat la un moment dat. Nu primesc pensia minimă în Polonia nici persoanele angajate ocazional pentru care nu se plătesc contribuții la pensie, persoanele care au avut pauze mai lungi de la muncă sau au fost bolnave mai mult timp, toate vor conta pe o pensie sub cea minimă, la fel femeile care au îngrijit mulți copii sau cei care lucrează ilegal pentru cea mai mare parte a stagiului de cotizare.

Muncă în paralel cu pensia pentru mulți polonezi

Mulți oameni din Polonia primesc în continuare o pensie sub pensia minimă. În același timp, mulți viitori pensionari nu vor îndeplini criteriile pentru a primi pensia minimă și vor primi în fiecare lună un beneficiu mai mic. Soluția ar putea veni de la o muncă în paralel cu pensia.

În Polonia, un pensionar poate presta o muncă plătită, până la o anumită limită de venit comunicată de președintele Oficiului Central de Statistică.

Până la 29 februarie 2024 un pensionar poate câștiga nu mai mult de 5.035,50 PLN lunar (circa 1.160 €) – după depășirea acestei sume beneficiul primit va fi redus. Nu poate câștiga mai mult de 9.353,50 PLN lunar (2.157 €) pentru că după depășirea acestei sume beneficiul primit este suspendat. Limitele nu se aplică persoanelor care au atins vârsta de pensionare. Aceștia pot câștiga fără restricții. Cei care nu îndeplinesc criteriile de vârstă trebuie să monitorizeze regulat nivelul câștigurilor suplimentare, astfel ca pensia să nu le fie redusă sau suspendată. Sursa: zus.pl

De reținut despre pensia în Polonia:

  • Pensia minimă ZUS pentru perioada de la 1 martie 2023 la 29 februarie 2024 este de 1.588,44 PLN brut.
  • Cea mai mică pensie este 1.445, 48 PLN net, atât primește pensionarul polonez în mână