Sari la conținut

Extrem de interesant despre ouă: Cât sunt de sănătoase?

04/05/2024 21:36 - ACTUALIZAT 04/05/2024 21:36
Ouăle sunt un aliment sănătos

Ouăle sunt un aliment sănătos? – Ouă roșii simple sau decorate, Paștele înseamnă ouă. Dar care sunt ingredientele din ou, câte ouă sunt sănătoase și la ce trebuie să fii atent? Oul de găină poate fi considerat un miracol al naturii. Este unul din cele mai valoroase alimente, mai ales datorită proteinelor. Oferă minerale, oligoelemente și conține acizi grași, nesaturați. Dacă coaja e maro sau albă depinde de rasa de pui, dar conținutul oului este același. Și totuși, culoarea depinde de felul în care sunt ținuți și hrăniți puii: de asta depinde și diferențele în compoziția ouălor, potrivit zdf.de. Ouăle care provin de la puii crescuți în aer liber care au mâncat semințe sunt mai bogate în substanțe valoroase precum acizii grași nesaturați, subliniază nutriționistul german David Fäh. (Articolul continuă mai jos)

Ouăle sunt un aliment sănătos?

Gălbenușul conține colesterol pe care mulți oameni vor să îl evite. Dar colesterolul alimentar are o importanță limitată pentru nivelul general al colesterolului la oameni, explică nutriționistul. Continuă să persiste convingerea că ouăle sunt o bombă de colesterol dar studiile au respins demult această ipoteză. Ouăle sunt în general foarte sănătoase, spune experta în nutriționism Brigitte Bäuerlein.
Citește și: Puterea magică de vindecare din coaja de ou

Nu este nevoie să vă preocupați despre conținutul de colesterol din ouă, deoarece ouăle conțin și lecitină, o substanță care reduce nivelul de colesterol sin organism. Cine nu are niveluri ridicate de grăsimi poate mânca ouă fără probleme.

Nimic în neregulă să mănânci câteva ouă de Paște. Cantitatea de ouă rezonabilă și sănătoasă era de maxim 3 ouă pe săptămână. Dar noile recomandări de la Societatea Germană de Nutriție DGE se concentrează pe sănătatea pământului, și asta înseamnă că ar trebui să consumăm cât mai puține ouă pentru că au un impact asupra mediului.

Important despre ouă

  • Data optimă de consumare pentru ouăle proaspete nu trebuie să depășească 28 de zile după depunere. Ultima dată de vânzare este a 21a zi de la ouat.
  • Ouăle în coajă trebuie păstrate în frigider până la șase săptămâni.
  • Ouăle fierte au termen de valabilitate de circa două săptămâni la temperatura camerei și până la 4 săptămâni la frigider.