Sari la conținut

Noi zboruri din Spania către 12 orașe europene – acestea sunt

11/07/2023 14:46 - ACTUALIZAT 09/10/2023 17:31
Noi zboruri din Spania către 12 orașe europene

Noi zboruri din Spania către 12 orașe europene – Anunțul a fost făcut acum în plină vară, dar se știe că omul vrednic îți face vara sanie și iarna car. Așa că și comunicarea companiei se referă la iarna care vine. Compania aeriană IAG va lansa ruta către Rovaniemi (Finlanda) în decembrie, iar pentru destinații precum Paris, Milano sau Roma „va desfășura o capacitate istorică”. Mai mult, se adaugă o creștere semnificativă a zborurilor către orașe precum Atena, Budapesta, Dusseldorf, Stockholm, Hamburg, Oslo, Praga și Zurich.
>>> Dimensiunile perfecte pentru bagajele de mână – așa sunt admise de companiile aeriene!

Noi zboruri din Spania către 12 orașe europene

Principala noutate din partea companiei spaniole o reprezintă piața europeană, din 28 octombrie și până pe 30 martie 2024. Spania va fi conectată direct cu Rovaniemi. Vor fi două zboruri săptămânale pentru conexiunea cu casa lui Moș Crăciun, în perioada 2 decembrie – 10 februarie. În total, pe piața europeană, Grupul Iberia își va crește frecvențele cu cinci procente față de pre-pandemie. Astfel, va ajunge la peste 800 de zboruri pe săptămână. Dintre principalele rute se remarcă Paris – va atinge 50 de frecvențe săptămânale pe aeroportul Orly. O capacitate istorică: cu peste 57 la sută mai multe locuri decât în ​​2019, potrivit preferente.com.

Roma, la fel: va avea capacitatea maximă istorică, cu 39 de frecvențe săptămânale, ceea ce reprezintă o creștere de 35 la sută față de aceasta. În Italia, Milano va avea 21 de frecvențe cu aeroportul Linate și 18 cu aeroportul Malpensa – cu 33 la sută mai mult decât în ​​2019. Sunt vizate și alte orașe din Europa. De exemplu, este cazul Veneției, care va înregistra o creștere cu încă patru zboruri pe săptămână cu Madridul. Astfel, se va ajunge la un total de 22.
>>> Marea Britanie, sute de zboruri anulate, 180.000 de pasageri afectați

Crește frecvența către destinațiile cele mai solicitate

În mod similar, alte destinații dintre cele mai solicitate din Europa, precum Zurich, vor avea o creștere cu două frecvențe pentru a avea 23 pe săptămână. Pentru sezonul de iarnă, rutele cu Atena (Grecia), Praga (Republica Cehă) și Düsseldorf (Germania) vor avea o creștere cu trei frecvențe săptămânale față de iarna 2019.

În cele din urmă, Oslo (Norvegia), Stockholm (Suedia), Budapesta (Ungaria) și Hamburg (Germania) vor avea o creștere cu două frecvențe pe săptămână a conectivității lor cu Spania. O altă piață pe distanțe scurte și medii în care Iberia își va crește capacitatea este Marocul. Ruta care face legătura cu Marrakech va avea o creștere cu patru frecvențe săptămânale, până la un total de 14 săptămânal. De asemenea, Iberia își va crește frecvențele cu Casablanca la 11 săptămânal și, cu Tanger – până la un zbor zilnic.

Pe plan intern, în Spania, de duminică, 29 octombrie, va avea loc o uşoară modificare a frecvenţelor şi orarului principalei legături aeriene cu aeroportul din Jerez. Astfel, din acel moment, vinerea și duminica vor fi patru legături între Jerez și Madrid.

Sursa: preferente, diariodejerez, ZiarulRomanesc.de