Sari la conținut

Mii de azilanți ale căror cereri au fost respinse au revenit în Germania pentru a aplica din nou

02/12/2019 12:17 - ACTUALIZAT 02/12/2019 12:17

Mii de solicitanţi de azil care trăiesc în Germania au fost deja expulzaţi sau au părăsit voluntar ţara înainte de a reveni şi a aplica din nou, potrivit unor informaţii publicate de ziarul Welt am Sonntag, relatează dpa, citată de Agerpres.

La 30 octombrie 2019, în Germania erau 4.916 solicitanţi de azil care intraseră deja în ţară de două ori din 2012 şi apoi au fost fie expulzaţi, fie au plecat în mod voluntar şi apoi s-au întors şi au aplicat pentru a treia oară, menţionează publicaţia, citând date furnizate de guvernul german.

Există 1.023 de solicitanţi de azil care trăiesc în ţară şi care sunt la a patra încercare, dintre care 294 au aplicat de cinci sau mai multe ori.

Datele reprezintă doar o proporţie mică din rândul celor care au solicitat azil în Germania. Conform Biroului federal de statistici, 1,78 milioane de oameni s-au refugiat în Germania între 2010 şi 2018.

Ministrul de interne german, Horst Seehofer, a cerut reforme europene în domeniul acordării de azil, între care instituirea unei proceduri pentru realizarea unei examinări iniţiale a cererilor de protecţie ale migranţilor înaintea ca aceştia să intre în Europa.

El a anunţat întărirea controalelor la frontieră de către Berlin în urmă cu câteva săptămâni, în răspuns la controversata revenire în Germania a unui membru important al clanului libanez Miri.

Ibrahim Miri a fost expulzat în Liban în iulie după ce a fost condamnat pentru infracţiuni legate de traficul de droguri, dar a reapărut în oraşul port Bremen la sfârşitul lunii octombrie, fiind expulzat din nou.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc