Ziarul Românesc Italia ► Inundații puternice în Milano. Orașul italian Milano s-a trezit azi-dimineață practic sub apă. Ploile abundente însoțite de o furtună violentă chiar în această dimineață, au ajuns să reverse râul Seveso, provocând inundații grave în nordul orașului. Așadar, regiunea Veneto (Italia) rămâne în alertă roșie, iar alte 5 regiuni în alertă portocalie. Furtuna se va deplasa spre centrul și sudul țării. Aflăm ce daune a provocat în Milano și restul previziunilor meteo, în articol. (Continuați să citiți după fotografie)
>>> Ploaie și rafale de vânt: Se așteaptă vreme rea în Berlin, Brandenburg și Renania
Inundații puternice în Milano
Milano s-a trezit în stare de alertă. Acesta este un scenariu nemaivăzut de foarte mulți ani. Precipitațiile, cu 75 mm pe oră, au făcut ca râul să inunde cartierul Niguarda în doar două ore, forțând închiderea străzilor, drumurilor adiacente și pasajelor subterane, scrie es.euronews.com.
„Nu am mai avut inundații atât de mari din 2014”, mărturisesc cei de la Consiliul Local Milano. „Asta înseamnă că trebuie să lucrăm la bazine. Cel din Milano este gata, testăm acum pompele și va intra în acțiune în noiembrie. Însă, în restul regiunii Lombardia lipsesc bazine de detenție”.
>>> Giorgia Meloni, anunț șoc: „Mă despart de partenerul meu”. Scandal uriaș în Italia
În Como, nivelul celebrului lac „a crescut rapid dincolo de pragul de inundație”. Au fost deja instalate bariere mobile pentru a împiedica apa să ajungă la populație, deoarece, după cum a explicat Protecția Civilă, „în timpul zilei acesta va crește.”
Alertă roșie în Veneto
Cinci regiuni italiene sunt în alertă portocalie și anume: Lombardia, Emilia-Romagna, Friuli Venezia Giulia, Liguria și Trentino Adige. Veneto, la rândul său, este în alertă roșie. Capitala regiunii, Veneția, este o victimă a fenomenului „acqua alta”, care inundă canalele orașului. Autostrada Brenner, la rândul ei, este închisă la granița cu Austria din cauza unei alunecări de teren.
Meteorologii prevăd că totuși situația se va îmbunătăți de-a lungul orelor. Furtuna se va deplasa spre centrul și sudul țării, unde se întâlnește o toamnă neobișnuit de caldă, cu 34 de grade la Palermo sau 28 la Roma. Ploile au fost însoțite în această dimineață de rafale puternice de vânt care au doborât copaci și schele. Au provocat chiar și întreruperi de curent, însă momentan nu au fost verificate prăbușiri majore.