Sari la conținut

„Imperiul de vacanță”, în mijlocul unei investigații extinse

16/12/2023 17:08 - ACTUALIZAT 17/12/2023 14:11
Imperiul de vacanță pe punctul de a se prăbuși

Imperiul de vacanță pe punctul de a se prăbuși – Un important parc de vacanță, destinație pentru turişti în ultimii 40 de ani – acum își închide porțile. Cel mai probabil vor urma și altele. O investigație extinsă a scos la iveală o serie de nereguli iar municipalitatea a decis deja retragerea autorizațiilor. Ancheta pare să fi descoperit încălcări grave ale regulamentelor, inclusiv în ce privește rezidențe permanente în parcul de vacanță. Dar și defecte la casele de vacanță și probleme legate de siguranța împotriva incendiilor.
Citește și: Această pensie este acordată de Olanda unei persoane care a lucrat și cotizat timp de 45 de ani

Aceste descoperiri au determinat municipalitatea din Asten să retragă autorizațiile și să închidă Parcul de vacanță Prinsenmeer în Ommel. Primarul Anke van Extel-van Katwijk a subliniat că decizia de a închide parcul a fost luată în urma constatărilor grave și că alți antreprenori respectă legile și reglementările. Este posibil ca alți parcuri de vacanță deținute de familia Gillis să fie supuse unor măsuri similare dacă se constată încălcări ale legii. Autoritățile susțin că proprietarul și vedeta de reality Peter Gillis abuzează de permise în scopuri criminale. Acest lucru reiese dintr-un studiu realizat de municipalitate.

Închis imediat, din ordinul municipalității

Parcul de vacanță Prinsenmeer din Ommel, închis imediat din ordinul municipalității din Asten. Ancheta a fost secretată. Mai exact municipalitatea nu poate divulga detalii despre conținutul anchetei. Au fost însă găsite mai multe probleme grave. Parcul de vacanță din Olanda este deschis vizitatorilor de aproape 40 de ani. Acum, a fost închis rapid peste noapte.
Citește și: „Este umilitor și dezgustător când cineva te scuipă în față”. Polițist german, despre experiența arestării unui român

Imperiul de vacanță pe punctul de a se prăbuși

Olanda: Imperiul de vacanță pe punctul de a se prăbuși

Parcul de vacanță „Prinsenmeer” de lângă Ommel, lângă granița cu Germania, este deținut de Peter Gillis și familia sa din 1986. Până în prezent, antreprenorii au construit un imperiu imens. 12 parcuri aparțin familiei Gillis. Declinul din Olanda a fost mai mult sau mai puțin anunțat în urmă cu câțiva ani. Numeroase autorități au bătut la ușa antreprenorului. Serviciul de Informații Fiscale și Investigații (FIOD), organele fiscale, poliția, parchetul și municipiul Asten au efectuat raiduri la vedeta de realitate, scrie omroepbrabant.nl.
Citește și: Important producător de lactate a anunțat că renunță la 1800 de angajați

Care este replica antreprenorului?

Potrivit ziarul olandez, Gillis, în vârstă de 61 de ani este acuzat, printre altele, de fraudă fiscală. Din 2016, se presupune că nu au fost depuse situații financiare anuale și au fost furnizate informații false. Până în 2021, Gillis a găzduit sute de lucrători migranți în parcurile sale de vacanță – ilegal. Conform presei olandeze, acesta este doar începutul. Prin urmare, „este doar o chestiune de timp” până când Peter Gilles trebuie să închidă mai multe parcuri de vacanță în Olanda și Belgia.

Gillis a răspuns că a fost „foarte dezamăgit” și că va transmite documentele de la municipalitate avocaților săi. El a devenit faimos în Olanda cu cartea sa în care îi învață pe cititori despre cum se fac bani. Acum milionarul este în pericol de a se prăbuși complet, scrie ruhr24.de.