Sari la conținut

Germania va furniza peste 350 de generatoare Ucrainei

Etichete:
30/11/2022 12:45 - ACTUALIZAT 30/11/2022 12:45
Germania va furniza "peste 350 de generatoare" Ucrainei

Germania va furniza peste 350 de generatoare Ucrainei, ale cărei infrastructuri energetice au fost parţial distruse de atacuri ruse, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al guvernului german, relatează AFP.

Cancelarul Olaf Scholz a avut o convorbire cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi „l-a asigurat pe acesta de un sprijin suplimentar pe termen scurt”, a anunţat Steffen Hebestreit într-un comunicat, precizând că ajutorul german pentru energie a ajuns până în prezent la 56 de milioane de euro.

Baerbock avertizează: „Iarna va fi grea, dar susținem Ucraina și vom apăra fiecare centimetru din teritoriul alianței vestice”

Cancelarul german „a condamnat continuarea bombardamentelor şi a asigurat Ucraina de un sprijin suplimentar pe termen scurt”, a continuat purtătorul de cuvânt.

Scholz „a reafirmat sprijinul continuu al Germaniei pentru Ucraina. Inclusiv în domeniul apărării aeriene şi al reconstrucţiei pe termen lung”, a conchis el.

Ministrul de Externe al Germaniei, în vizită la Kiev: „Vom fi alături de Ucraina atât timp cât va fi necesar”

Rusia a lansat la începutul lunii octombrie o campanie de atacuri masive cu rachete care vizează infrastructura energetică a Ucrainei. Potrivit cifrelor citate de guvernul ucrainean, între 25 şi 30% din această infrastructură a fost avariată.

Sursa: AFP. Agerpres. ZiarulRomanesc.de