Sari la conținut

Germania va avea un Minister al Patriei, după un model compromis de naziști

12/03/2018 12:26 - ACTUALIZAT 12/03/2018 12:28

Crearea unui Minister al ”Patriei”, ”Heimat’‘ în germană, un concept situat între patrie şi pământ, care a fost deturnat în perioada nazismului, suscită polemică în Germania, comentează agenția France Presse, citată de Agerpres.

Este o noutate a guvernului de coaliţie format de social-democraţi şi conservatori: un mega Minister de Interne şi al ”Patriei”.

La conducerea sa se va afla Horst Seehofer, preşedintele Uniuni Creştini-Sociale (CSU), filiala bavareză (extrem de conservatoare) a Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel.

Ministrul Patriei, Horst Seehofer

Iniţiativa creării acestui minister aparţine CSU, ameninţat în fiefurile sale de creşterea influenţei Alternativei pentru Germania (AfD), de extrema dreaptă, în condiţiile în care în octombrie în Bavaria sunt preconizate alegeri regionale.

”Aceasta nu este decât o concesie în faţa AfD!”, critică copreşedintele ecologiştilor Robert Habeck. Este ”absurd” să crezi că astfel pot fi atenuate temerile alegătorilor acestui partid, susţine el.

Îngrijorarea persistă şi în cadrul comunităţii turce, cea mai mare comunitate de imigranţi din Germania. ”Ne temem că aceasta încurajează divizarea şi excluderea şi nu coeziunea şi simţul apartenenţei”, apreciază preşedintele Comunităţii turce Gökay Sofuoglu, reamintind că respectivul cuvânt a jucat un rol important în doctrina nazistă rasială privind cultul rădăcinilor, pământului şi sângelui.

”Heimat” este un concept deopotrivă emoţional şi identitar: dificil de tradus, el are mai multe înţelesuri cum ar fi patria, ţara de origine, pământul sau, mai general, locul unde te simţi ca acasă.

Acesta păstrează un caracter extrem de ”provincial”, contrar ”identităţii naţionale” ridicată la rang de minister în Franţa între 2007 şi 2009, ilustrând o ”viziune generală pentru întreaga naţiune”, explică Sophie Schönberger, profesor de drept la Universitatea din Konstanz.

”Heimat” descrie, de asemenea, o mişcare cinematografică în vogă în anii 1950, cu filme specifice, axate pe poveşti de dragoste într-un cadru german bucolic.

Între timp, Germania a devenit multiculturală după sosirea în anii 1960 a lucrătorilor străini, în special a imigranţilor turci. Iar din 2015, Germania a primit peste 1 milion de refugiaţi provenind din Siria şi Afganistan.

Conceptul nu readuce în atenţie ”doar rochiile de tip Dirndl şi Lederhosen” (faimoşii pantaloni scurţi din piele), aceste costume tradiţionale bavareze sau austriece, spune Horst Seehofer, adăugând că aceasta va ajuta la dezvoltarea comunelor sărace care suferă de o îmbătrânire a populaţiei. Este vorba de zone situate în special în fosta RDG comunistă, unde AfD a obţinut cele mai bune scoruri în alegeri.

Demersul se înscrie în linia ”revoluţiei conservatoare” cerute de CSU. Familie, ”rădăcini creştine” şi patria ca ”stabilitate culturală” sunt cuvintele-cheie ale acestei mişcări, spune unul dintre iniţiatori, Alexander Dobrindt.

Aceste aspiraţii sunt împărtăşite de mulţi din CDU, partidul de centru-dreapta al Angelei Merkel. Linia centristă a cancelarului, de 12 ani la putere, şi politica sa în domeniul migraţiei generoasă pe termen lung, sunt considerate responsabile pentru avansarea aripei dure a extremei drepte în Germania.

Premieră la München: Cupa României la tenis, “Finalul nu putea fi decât sută la sută românesc”

Comedia ”Cum se face”, în turneu la Nürnberg, Stuttgart, München, Frankfurt. Reduceri pentru membrii asociațiilor!

Continuați să citiți în Ziarul Românesc