Sari la conținut

Germania: Ministrul de Externe intră din nou în izolare, ca măsură preventivă

05/11/2020 10:11 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:49

Ministrul de Externe german Heiko Maas urmează să se plaseze în izolare ca măsură de precauţie în contextul pandemiei de COVID-19, după ce s-a întâlnit cu un colaborator care ulterior a fost testat pozitiv la noul coronavirus, informează miercuri dpa.

Şeful diplomaţiei germane s-a aflat deja în izolare în septembrie după ce intrase în contact cu o persoană infectată cu coronavirus.

Germania face eforturi pentru a ţine sub control al doilea val de infecţii.

Guvernul federal a oferit sprijin autorităţilor regionale din cauza penuriei de personal medical.

Aproximativ 5.350 de soldaţi au fost desfăşuraţi până acum pentru a ajuta departamentele de sănătate sau în cadrul operaţiunii de testare.

Autorităţile locale îşi pun speranţele în lockdownul parţial la nivel naţional în baza căruia restaurantele şi barurile sunt închise până la finalul lunii noiembrie, pentru ca situaţia epidemiologică să fie readusă sub control.

Germania a raportat joi 19.990 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, numărul total de cazuri ajungând în prezent la 597.583. (Agerpres)