Sari la conținut

Germania, cel mai mare producător de ciocolată din Uniunea Europeană

Etichete:
23/04/2019 12:22 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:05

Germania este cel mai mare producător de ciocolată din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat, care arată că, în anul 2017, germanii au realizat 32% din ciocolată produsă în întreg blocul comunitar.

La nivelul Uniunii Europene, în anul 2017 au fost produse aproximativ 4 milioane de tone de ciocolată, în valoare de 18,3 miliarde de euro.

Germania a produs cea mai multă ciocolată (1,3 milioane de tone, adică 32% din producția de ciocolată la nivelul UE), fiind urmată de Italia (0,7 milioane tone, 18%), Franța și Olanda (câte 0,4 milioane tone, 9%).

Pe locurile următoare se află Marea Britanie (0,3 milioane tone, adică 7% din producția de ciocolată la nivelul UE), Belgia (0,3 milioane tone, 6%), Polonia (0,2 milioane tone, 6%) și Spania (0,1 milioane tone, 4%).

Cele opt state membre au produs în jur de 90% din totalul producției de ciocolată la nivelul Uniunii Europene în anul 2017.

Aceste date nu includ ciocolata utilizată în producția industrială, informează G4Media.ro.

Aproape o tonă de ciocolată s-a scurs pe străzile unui oraș din Germania

Continuați să citiți în Ziarul Românesc