Sari la conținut

Primește 22.367 euro salariu lunar: Comisara UE prinsă tricotând în plină sesiune la Strasbourg – VIDEO

14/09/2023 14:59 - ACTUALIZAT 14/09/2023 19:42

Comisarul European tricotează în plină sesiune la Parlamentul European, în timp ce șefa CE Ursula von der Leyen ține discursul despre „starea Uniunii”. Imagini șocante din Parlamentul European: Comisarul european pentru Interne, suedeza Ylva Johansson (social democrată) tricotează în timpul sesiunii. Primește 22.367 euro salariu lunar, adica 313.138 euro anual, de la contribuabilii UE. Adică de la noi toți.
>>> Nemții se pregătesc de blackout, sfatul experților: „Faceți o toaletă în fundul curții”

Comisarul European tricotează în sesiunea PE

Episod jenant în Parlamentul European. Ylva Johansson, politician suedez, ocupă funcția de comisar european pentru afaceri interne din 2019: în mandatul ei România ar fi trebuit să intre în Schengen. Johansson a fost surprinsă croșetând pe scaunul ei în timp ce președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen ținea discursul în fața eurodeputaților.

Nu este prima dată când Ylva Johansson este surprinsă în timp ce desfășura această activitate în timpul ședințelor parlamentare. Este o imagine recurentă să o vezi distrându-se cu ace și lână în timp ce participă la dezbateri și discuții de importanță europeană, scrie La Razon.
>>> Gata cu seniorii la volan? Uniunea Europeană anunță schimbări majore ale permiselor de conducere

Cel mai notabil este că, potrivit unor surse apropiate lui Johansson, atunci când vine sezonul Crăciunului, aceasta are obiceiul de a distribui hainele pe care le-a tricotat pe tot parcursul anului printre membrii echipei sale.

Reacția pe rețelele de socializare la acest episod din Parlamentul European a fost mixtă. În timp ce unii au fost surprinși și criticați că o personalitate politică s-ar implica în activități manuale în timpul dezbaterilor la nivel înalt, alții și-au exprimat sprijinul și înțelegerea față de Johansson. Mulți au susținut că acest hobby poate ajuta la menținerea concentrării și la ameliorarea stresului într-un mediu politic atât de solicitant.
>>> Înlocuirea obligatorie a sistemelor de încălzire: Ce se va schimba de la 1 ianuarie 2024

Politician francez: „Ursula von der Leyen a fost prea plictisitoare”

„Ursula von der Leyen se pare că a fost atât de plictisitoare cu discursul ei de „Starea Uniunii” , încât până și unul dintre comisarii ei a preferat să tricoteze în timp ce vorbea. Acești oameni supraplătiți ne controlează viața! Uimitor”, a scris politicianul francez Florian Philippot despre videoclipul de tricotat de pe canalele de socializare.

https://twitter.com/f_philippot/status/1702002474301743376

313 mii de euro anual

Este de necrezut cât de dezinteresată este doamna comisar pasionată de tricotat. Pentru salariul uriaș pe care îl primește, finanțat de contribuabilii europeni, ar putea manifesta puțin interes pentru job: Ylva Johansson încasează 22.367 de euro brut pe lună, adică 313.138 de euro pe an.

Iar salariile vor crește din nou. În 2024, salariile politicienilor din Comisia Europeană și Parlamentul European vor crește cu 15%, până la 367.000 de euro pe an. Aceasta înseamnă 31.000 de euro de persoană pe lună. Acest lucru este demonstrat de proiectul de buget al Comitetului de Buget pentru 2024. Citiți mai multe detalii >>> Creștere masivă de salarii la Bruxelles: plus 73.000 euro de fiecare. Cât ne costă Von der Leyen și colegii