Sari la conținut

Cine plătește amenda când pasagerii nu poartă centura de siguranță, detaliul pe care mulți șoferi nu-l știu

Etichete:
10/09/2023 15:00 - ACTUALIZAT 15/09/2023 19:00

Cine plătește amenda când pasagerii nu poartă centura de siguranță, detaliul pe care mulți șoferi nu-l știu. Centura de siguranță reprezintă un instrument esențial de protecție în trafic, iar Codul Rutier stabilește clar obligația șoferilor și pasagerilor de a o purta. Încălcarea acestei prevederi poate atrage sancțiuni financiare semnificative.
>>> Din luna septembrie, înmatricularea digitală în Germania, tot ce trebuie să știi

Cine plătește amenda când pasagerii nu poartă centura de siguranță

Toți ocupanții unei mașini, indiferent de locul ocupat în vehicul, trebuie să poarte centura de siguranță. Aceasta poate avea un rol salvator în cazul unui accident, iar nerespectarea acestei norme se traduce printr-o amendă între 290 și 435 de lei, având în vedere că un punct de amendă în 2023 valorează 145 de lei.
>>> Mulți șoferi nu știu că este interzis să faci aceste lucruri în mașină. Unii află doar după ce sunt amendați

Șoferul are responsabilitatea de a informa pasagerii cu privire la importanța purtării centurii. În eventualitatea unui accident, acesta poate fi investigat pentru vătămare corporală din culpă, având în vedere dacă pasagerii au fost sau nu informați despre necesitatea centurii.
>>> Mai merită să aduci o mașină din Germania? Află care sunt cheltuielile totale, drum și taxe

Dacă un șofer este oprit de poliție și pasagerii săi nu poartă centura de siguranță, aceștia din urmă vor fi amendați individual. Șoferul nu este responsabil din punct de vedere financiar pentru pasageri, chiar dacă el este cel care conduce vehiculul.

Legislația românească este riguroasă și în privința transportului copiilor

De la naștere, aceștia trebuie să fie plasați în scaune auto omologate. Să fie fixate corespunzător, iar până la vârsta de doi ani să fie orientați cu spatele la direcția de deplasare. Obligativitatea scaunului auto persistă până când copilul ajunge la o înălțime de 135 cm. Moment în care se poate utiliza un înălțător. Orice abatere de la aceste reguli se sancționează cu amenzi cuprinse între 580 și 725 de lei.
>>> Peste 330.000 de șoferi din Germania au fost amendați de acest radar, află unde este instalat

Așadar, purtarea centurii de siguranță și utilizarea corespunzătoare a dispozitivelor de protecție pentru copii nu doar că previn riscul accidentelor, dar și evită sancțiunile financiare semnificative.

surse: ego.ro, ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc