Sari la conținut

Captură RECORD de heroină în Germania. Patru persoane, arestate

11/09/2022 12:37 - ACTUALIZAT 11/09/2022 12:38
Captură RECORD de heroină în Germania. Patru arestări

Știri Germania. Captură RECORD de heroină în Germania. Patru persoane au fost arestate după ce poliția a făcut cea mai mare captură de heroină din toate timpurile din Germania, au declarat vineri procurorii, poliția confiscând aproximativ 700 de kilograme în cadrul unei operațiuni împotriva unei bande care trafica narcotice din Iran.

Drogurile au fost confiscate în orașul-port Hamburg la sfârșitul lunii august. Arestările au fost efectuate în cursul nopții de joi spre vineri, 9 septembrie 2022, când poliția a percheziționat 10 locații din orașele din Dresda, Chemnitz, Hamburg și din Țările de Jos.

Bărbat prins cu heroină într-o pâine pe care i-o ducea nepotului venit din Germania şi aflat în carantină

În cursul percheziţiilor au fost confiscate de asemenea documente, laptop-uri, dispozitive de stocare, telefoane mobile şi vehicule.

Cei arestaţi sunt presupusul lider al reţelei, un cetăţean turco-sârb în vârstă de 40 de ani, un iranian de 35 de ani stabilit în Ţările de Jos, un german de 54 de ani bănuit că a folosit flota logistică a firmei sale pentru transport de droguri şi un intermediar turc de 53 de ani.

Tinere din România, tăiate și băgate cu capul în WC pentru a fi convinse să se prostitueze în Germania

Unul dintre aceştia a fost arestat în Germania, unul în Spania şi ceilalţi doi în Ţările de Jos.

Procurorii încearcă să obţină extrădarea celor trei arestaţi în afara Germaniei.

Sursa: Reuters. ZiarulRomanesc.de