Sari la conținut

Protejează-ți familia de ruină: viitorul lor e și în mâinile tale

25/10/2023 10:21 - ACTUALIZAT 25/10/2023 10:21
Asigurare de viață pentru români

Asigurarea de viață pentru români – I se spune asigurare de viață pentru că oamenii o fac când sunt în viață, dar cu viața lor proprie are puțin de-a face. Are de-a face cu viața celor de lângă ei. Banii îi primesc alții, atunci când, din diferite motive, ei nu mai pot face asta. Mulți oameni ar putea spune că sunt prea tineri și sănătoși, dar adevărul este că nimeni nu este niciodată prea tânăr să se gândească la asta și că nenorocirile se întâmplă. Iată de ce e bine să te informezi chiar acum, și aici vei afla detalii importante.
Cât costă să faci un testament la notar – La cine ajung bunurile tale, dacă nu îl faci

Asigurarea de viață pentru români

Despre asigurarea de viață pentru români se discută la nivel politic, dar nu sub această formă, ci sub forma de ajutoare pentru repatriere, din partea statului român în cazul unei tragedii. Dar cine este dispus să plătească o mică sumă poate deja să facă ceva în acest sens, pentru că piața e plină de astfel de produse și deseori e de ajuns doar să le cauți.
Scrierea unui testament – Cum să-l scrii corect

Atunci când oamenii încheie o asigurare de viață, se angajează să plătească o mică sumă de bani. Compania de asigurări, la rândul ei, se obligă să plătească beneficiarului o anumită sumă, capitalul stabilit în contract la momentul în care se întțmplă nenorocirea.
Aceasta este vârsta de pensionare în anii care urmează

Înainte de a face contractul, semnatarul trebuie să răspundă la o întrebare de genul: „de câți bani ar avea nevoie familia, în cazul în care eu, care sunt cel care aduce în casă banii, aș avea un accident”? „De câți bani ar avea nevoie familia mea ca să trăiască, să plătească împrumutul la mașină sau la casă, copii ca să meargă la școală? Este o idee bună să îi las să ceară ajutor la biserică sau în sat, și să îi las la mila altora pentru viitorul lor”?

Asigurarea de viață: când e utilă?

Românii din Spania cunosc cazul lui Ionel Vulpe. Era un român tânăr, venise din România să muncească. S-a stins din viață la Llutxent, în timp ce lucra pe câmp. Circumstanțele decesului au rămas neclare pentru familie. Deși muncea, bărbatul avea în cont 134 de euro. Sora lui a petrecut zile întregi întrebându-se cum să facă rost de cei 6.000 de euro pe care îi cerea firma de pompe funebre pentru repatriere.

Primăria Llutxent a răspuns apelului de ajutor. A cerut solidaritatea orașului, pentru a ajuta familia fără resurse să repatrieze cadavrul și pentru ca bărbatul să se odihnească în pace la Galați. Suma pentru astfel de situații este mereu prea mare comparativ cu banii disponibili în cont, chiar și pentru cine are ceva bani puși deoparte. În plus, nu este timp, pentru că sunt termene de respectat și trupul neînsuflețit nu poate rămâne la morgă la infinit.

O soluție de urgență poate fi găsită de familie. Uneori la prieteni, alteori la mila celorlalți, la biserică, sau în cazul lui Ionel, la Primărie. În cazul Violetei, românca ucisă la Palos de la Frontera, familia a fost ajutată de Freshuelva, asociația producătorilor de căpșuni din zonă. De prea multe ori, familiile noastre nu își permit să trăiască drama pierderii, fără să se sufoce din cauza problemelor economice care vin odată cu o tragedie.

Unde se poate face asigurarea de viață pentru români?

De aceea este bine să decizi devreme. Asigurarea de viață pentru români o poți face în țara în care ești rezident. Este valabilă în toată lumea și NU este o formă de economisire. Cine s-a asigurat în Spania spune că a costat 68 euro pe an: asigurare cu acoperire pentru deces pentru un capital de 60.000 euro, potrivit segurosyvida. Cu 60.000 euro familia acoperă cheltuielile și poate avea o siguranță financiară pentru câțiva ani. Poate plăti o împrumutul pentru casă, la bancă, de exemplu. Oricum ar fi, acoperă urgențele.

Atenție, tarifele sunt elaborate în baza statisticilor privind speranța de viață. Asta înseamnă că, cu cât ești mai tânăr, cu atât plătești mai puțin pe toată durata contractului. Prețul crește în funcție de vârstă: la 25 de ani plătești mai puțin ca la 45 de ani. La fel, depinde și de profesie. De exemplu, dacă un pompier plătește mai mult decât un muncitor.

Dacă crezi că banii sunt o problemă, sau costă prea scump (orice cifră e mai scump decât nimic) ai putea să profiți de reduceri: online sau chiar ai putea întreba la banca ta. De obicei sunt tarife speciale pentru cei care sunt deja clienți. Nu uita: odată ce te-ai îmbolnăvit sau ai îmbătrânit, e mai greu sau chiar imposibil să poți face un astfel de contract.