Sari la conținut

Aproape jumătate din românii din Germania VOR SĂ SE ÎNTOARCĂ în România, susține un studiu

04/10/2017 14:06 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:27

Cele mai mari procente se înregistrează în Italia (68%) şi Marea Britanie (63%), iar cele mai mici în Germania şi SUA (43%). Este vorba de procentele dintre românii rezidenți în aceste țări care ar vrea să se întoarcă în România, conform rezultatelor unui studiu despre diaspora românească, comandat de RePatriot şi realizat de Open-I Research.

Potrivit studiului, citat de Agerpres, românii s-ar întoarce să investească. Astfel, 56% dintre românii emigraţi vor să investească în România, considerând că cele mai atractive domenii sunt turismul (37%) şi agricultura (38%), însă consideră că principala lor barieră este corupţia din România.

‘Pentru a investi în ţara lor, românii au nevoie de încredere şi de oportunităţi, au nevoie de exemple de succes în care să se regăsească. Corupţia, birocraţia şi neîncrederea în clasa politico-administrativă sunt principalele bariere pentru repatrierea prin antreprenoriat. Încercăm să micşorăm aceste bariere prin puterea exemplului, prin platforma RePatriot, prin întâlniri directe în care lucrăm împreună umăr la umăr pentru a genera plusvaloare afacerilor noastre şi României’, a declarat Marius Bostan, iniţiatorul RePatriot.

‘Un trend interesant şi explicabil în contextul Brexit se observă la românii din Marea Britanie, care, pe lângă faptul că vor să se întoarcă în ţară în procent foarte mare, vor să şi investească în România, marea majoritate dorind să înceapă o afacere (56%). Românii din diaspora cu experienţă în mediul de business sunt cel mai potrivit catalizator pentru atragerea de investiţii româneşti şi străine noi’, a declarat Claudiu Vrînceanu, unul din liderii proiectului RePatriot.

Studiul a fost realizat în contextul Summit-ului de business ‘Investim în România’ din Bucureşti şi Poiana Braşov, unde sunt aşteptaţi peste 250 de oameni de afaceri români din toată lumea.

Repatrierea la sapă: «Veniți înapoi în agricultură, este de muncă», apelul unui candidat ALDE către românii din străinătate

Peste 800 de români au fost repatriaţi voluntar anul trecut. Cei mai mulți au ales să plece din Germania

 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc