Sari la conținut

Amendă de 20.000 de lei pentru o firmă din România care a încercat să exporte zeci de mii de măști în Germania

Etichete:
24/04/2020 15:51 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:51

Vameşii sibieni au confiscat 50.000 de măşti care trebuiau să ajungă în Germania, cu un avion care urma să decoleze de pe Aeroportul Internaţional din Sibiu, toate aceste materiale de protecţie urmând să ajungă acum la cadrele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din judeţ, a precizat vineri, purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Andreea Ştefan.

Firma din Piteşti care dorea să exporte măştile în Germania, cu avionul, de la Sibiu, a fost amendată cu 20.000 de lei.

„O societate din Piteşti, voia să exporte spre Germania, ieri, 23.04.2020, un număr de 50.000 de măşti. Conform legislaţiei în vigoare, nu se exportă materiale şi echipamente de protecţie COVID-19. Drept urmare, Biroul Vamal din cadrul Aeroportului Internaţional Sibiu a confiscat toată cantitatea de măşti şi au sancţionat societatea contravenţional cu 20.000 de lei. Toată cantitatea de măşti confiscate urmează să fie repartizată de către MAI. Instituţia Prefectului Judeţul Sibiu a solicitat ca toată cantitatea de măşti confiscate să fie repartizată judeţului Sibiu”, a precizat purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Andreea Ştefan.