Sari la conținut

Bandă internațională de hoți români, anihilată în Spania. Furturi de 12,5 milioane de euro

04/02/2024 11:15 - ACTUALIZAT 12/04/2024 23:00
11 români condamnați în Spania

11 români condamnați în Spania – Cei unsprezece inculpaţi, toţi de naţionalitate română, au acceptat pedepse de trei ani şi zece luni. Un Tribunal Penal din Palma a condamnat miercurea trecută 11 membri ai unei bande internaționale de hoți români. Ei au acționat ani de zile în capitala Insulelor Baleare, unde erau specializați în furturi de genți. (Articolul continuă mai jos)

11 români condamnați în Spania

Banda a fost desființată de Poliția Națională în vara anului 2020 iar acum procesul a ajuns la final. Inculpații, mai mulți dintre ei prin videoconferință, s-au declarat vinovați de apartenenţă la un grup infracţional şi de furt în formă continuată. Judecătorul a apreciat circumstanța atenuantă a întârzierilor nejustificate. Cauza a fost întreruptă judiciar din motive independente de voința învinuiților. Pedepsele cu închisoarea au fost suspendate, la fel ca și expulzarea din Mallorca.
Citește și: Închiriau apartamente de vacanță dar, de fapt, mergeau să fure bijuterii și marfă din magazinele de lux din Germania. Cum acționau hoții

Furturi de 12,5 milioane de euro

Rețeaua a fost desființată în august 2020 într-o operațiune de poliție de amploare la care au participat peste o sută de agenți. Poliția Națională estima la momentul respectiv prada obținută de organizație de la debarcarea acesteia în Mallorca la 12,5 milioane de euro, din 2010. În dimineața zilei de 10, aproximativ douăzeci de locuințe de pe Insulă au fost percheziționate și agenții au confiscat peste 300 de obiecte furate.

Din anchetă a reieșit că o parte a bandei locuia tot timpul anului în Mallorca. În plin sezon se muta în locuințele altor compatrioți abia veniți pe insulă pentru comite nelegiuiri împreună. Zonele lor preferate de acțiune și zonele afectate au fost Platja de Palma, Catedrala, Castell de Bellver, principalele linii de autobuz EMT, orașul vechi, Port d’Alcúdia, Port de Sóller, Valldemossa și Cala Rajada. Sursa: ultimahora.es