Ministrul Muncii, Raluca Turcan, anunță că în primele zece luni ale anului, România a înregistrat peste 300.000 de noi locuri de muncă, adică cu aproape 10.000 mai multe decât în 2020. Ministrul spune însă că marea problemă este lipsa forței de muncă calificată. Aşa că Guvernul va majora anul viitor numărul de avize pentru muncitorii străini.
Ministrul Muncii subliniază faptul că există suficiente locuri de muncă în România, iar acest lucru se datorează măsurilor luate de Minister încă de la începutul pandemiei.
„Companiile din România au înregistrat 309.000 de noi locuri de muncă în primele zece luni ale anului, cu aproape 10.000 mai multe decât tot anul trecut.
România, țara fără muncitori: «Punem lacătul şi plecăm acasă». Asiaticii, singura soluţie
Deci locuri de muncă există în România, iar acest rezultat se datorează în mare parte și măsurilor luate de la începutul pandemiei, pentru susținerea pieței muncii. În toată perioada crizei sanitare au fost alocați 7,72 miliarde lei pentru a ajuta companiile și în acest fel am protejat 1,4 milioane de locuri de muncă”, scrie Turcan pe pagina sa de Facebook.
Locuri de muncă avem, dar nu avem muncitori
Ministrul precizează că în prezent, cea mai mare provocarea de pe piața muncii o reprezintă numărul suficienți de angajați. În acest context, Raluca Turcan precizează că Guvernul vrea să majoreze numărul de avize acordate muncitorilor străini la 100.000 de lucrători.
„Toate aceste măsuri au contribuit la crearea de noi locuri de muncă, însă acum cea mai mare provocare pentru piața muncii o reprezintă numărul insuficient de angajați, fără de care companiile nu își pot desfășura în mod corespunzător activitatea.
Pentru a sprijini angajatorii să acopere această a lipsă a forței de muncă, Guvernul va majora anul viitor numărul de avize acordate muncitorilor străini la 100.000 de lucrători. Acest lucru nu înseamnă că 100.000 de lucrători vor veni în România, ci că dăm posibilitatea tuturor angajatorilor din țară să apeleze la resursă umană din străinătate, dacă nu găsesc angajați români, astfel încât afacerile lor să nu intre în blocaj.
Amintesc că, în acest an, contingentul de 25.000 angajați stabilit inițial a fost dublat la un număr de 50.000 de muncitori tocmai pentru a suplini lipsa de angajați cu care se confruntă companiile”, a adăugat Turcan.